Administratie
Cadastrare gratuită în 660 de comune din România
În anul 2018, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a accesat fonduri europene pentru lucrări de cadastru general, urmând ca 660 de comune din România să fie cadastrate. Numărul imobilelor înregistrate prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF) a ajuns la peste 1.165.000 și, tot anul trecut, ANCPI a eliberat online cel mai mare număr de extrase de carte funciară, aproape 500.000.
Lucrările de cadastrare gratuită din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) se desfășoară în sute de localități din toată țara, după cum reiese din informațiile puse la dispoziție de autorități, iar în alte sute sunt pe cale să înceapă. Până în anul 2023, toate terenurile și clădirile neînscrise până acum în evidențele oficiale urmează să fie cadastrate gratuit.
Lucrările din cadrul PNCCF au fost demarate la finele lui 2015 și sunt programate să se încheie în anul 2023. Până la acel moment, autoritățile intenționează să cadastreze gratuit toate imobilele care lipsesc actualmente din evidențele oficiale.
ANCPI nu a dat publicității lista oficială a celor 660 de comune anunțate a fi în plan de cadastrare pe parcursul anului 2019. Din surse neoficiale, se pare că pe o listă preliminară se află comuna Brebeni din județul Olt.
Este posibil ca și alte comune din Teleorman sau Olt să fie tratate cu prioritate la alegerea din lista comunelor unde este necesară cadastrarea imobilelor.
Cr Frisk
Actualitate
Piața centrală din Zimnicea intră în reabilitare începând cu luna Iulie!
Piața Centrală a orașului Zimnicea va intra luna aceasta în ample lucrări de modernizare. Primarul orașului, Petre Pârvu, a semnat pe 25 iunie contractul de execuție a lucrărilor pentru „Reabilitarea Pieței Centrale a orașului Zimnicea, județul Teleorman”.
Investiția, în valoare de 8.641.988,81 lei, este finanțată prin Proiectul „Creșterea calității vieții în orașul Zimnicea prin reabilitarea și amenajarea unor spații publice urbane”, derulat în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021 2027.
Lucrările au ca obiectiv transformarea centrului orașului într-un spațiu modern, prietenos cu pietonii și cu vizitatorii. Autoritățile locale anunță că zona va deveni un loc plăcut pentru petrecerea timpului în aer liber, socializare și evenimente publice, contribuind astfel la creșterea calității vieții în comunitate.
Actualitate
Comuna Scurtu Mare se pregătește de noul an școlar: investiții susținute în modernizarea unităților de învățământ
Primarul comunei Scurtu Mare, Iuli Lăzărescu, continuă să facă din educație o prioritate a administrației locale, printr-un program susținut de investiții în modernizarea unităților de învățământ și în îmbunătățirea infrastructurii educaționale, în perspectiva noului an școlar.
Prin inițiativele derulate, edilul își propune ca fiecare elev din Scurtu Mare să înceapă anul școlar într-un spațiu sigur, modern și bine pregătit, cu condiții de învățare aliniate standardelor europene.
„Școala este locul în care se formează viitorul, iar datoria noastră este să le oferim copiilor cele mai bune condiții pentru a învăța și a reuși”, a declarat primarul Iuli Lăzărescu.
Potrivit acestuia, educația reprezintă cea mai importantă investiție în viitorul comunității, iar proiectele pe care le coordonează se bazează pe responsabilitate și respect față de elevi, cadre didactice și părinți.
Administratie
Primăria Scurtu Mare va achiziționa trei mașini electrice printr-un proiect finanțat de AFM
🌱 Primarul comunei Scurtu Mare, Iuli Lăzărescu, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru achiziționarea a trei autoturisme electrice, investiție finanțată integral, în proporție de 100%, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
⚡ Noile vehicule vor fi folosite pentru activități administrative, transport către spital, APIA și alte instituții, în sprijinul comunității. Proiectul are ca obiectiv reducerea cheltuielilor, protejarea mediului și eficientizarea serviciilor oferite cetățenilor.
🤝 Reprezentanții administrației locale spun că vor continua atragerea de fonduri pentru dezvoltarea comunei și modernizarea serviciilor publice.

-
Actualitate2 săptămâni agoO elevă din Alexandria face cinste orașului! Andreea Găină, șefă de promoție și prima la Evaluarea Națională
-
accident2 săptămâni agoAccident grav pe E70, la ieșirea din Prunaru! Șase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital
-
Actualitate2 săptămâni agoLa doar 34 de ani, un medic originar din Peretu pune Teleormanul pe harta performanței medicale
-
accident3 săptămâni agoAccident cumplit la Botoroaga: o minoră de 17 ani, fără permis, a încercat să depășească un taxi
-
accident4 săptămâni agoAccident grav la Coșoteni: trei persoane au ajuns la spital
-
PNL3 săptămâni agoPNL Teleorman își reafirmă, prin vot unanim, susținerea pentru unitatea partidului și pentru președintele Ilie Bolojan
-
PNL4 săptămâni agoCOMUNICAT DE PRESĂ
-
Actualitate4 săptămâni agoBărbat reținut pentru violență în familie la Zimnicea
