Daniel Constantin a preluat funcția de președinte interimar al PNL Teleorman

Comunicat de presă

Daniel Constantin, fostul vice prim-ministru al României, este noul președinte interimar al PNL Teleorman. Acesta a fost desemnat miercuri, 31 ianuarie, de Biroul Permanent Național al PNL, săocupe această funcție.

Vineri, 2 februarie, președintele interimar al PNL Teleorman a avut o primă întâlnire, la sediul organizației, cu membrii partidului și cu primarii din județ.“Începem un nou capitol în 2024, plin de evenimente și discuții politice. Echipa noastră de la PNL Teleorman se pregătește deja pentru provocările ce vor veni. Astăzi, am avut o întâlnire la sediul filialei județene din Alexandria, unde am discutat cu aleșii locali despre problemele comunităților teleormănene, evaluând etapele trecute și privind cu optimism spre alegerile din 2024”, a declarat Daniel Constantin.

Noul președinte al organizației mai spune că PNL Teleorman a avut, în 2020, rezultate excelente, clasându-ne pe locul 3 la nivel național în cadrul organizațiilorliberale. “Vrem să repetăm această performanță prin implicare, unitate și concentrare pe problemele reale ale oamenilor din comunitate”, este planul lui Daniel Constantin în ceea ce privește alegerile din acest an.

Biroul de presă al PNL Teleorman

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*