Eugen Pîrvulescu, ales pentru un nou mandat de președinte al PNL Teleorman: Declarație de presă

Reconfirmarea în funcția de președinte al filialei județene a PNL Teleorman, prin votul covârșitor pe care mi l-au acordat, joi, 8 iulie, la ședința Comitetului de Coordonare Județean, cei peste 500 de delegați prezenți, este, de fapt, rodul muncii noastre, al echipei liberale din Teleorman, la campaniile electorale, și nu numai.

Doresc să le mulțumesc din toată inima primarilor, consilierilor locali și județeni, colegilor parlamentari, membrilor care s-au implicat în activitatea organizațiilor locale liberale, cât și personalităților politice de la nivel național, pentru susținerea, încrederea și sprijinul acordat.

Împreună am dovedit că suntem o echipă puternică și motivată, iar ceea ce îmi propun în noul mandat de președinte ales al filialei județene este să răspundem așteptărilor pe care le au teleormănenii de la noi, ca lideri politici și parlamentari, prin a schimba în bine viața fiecărui teleormănean, prin creșterea volumului de investiții publice în infrastructură și prin atragerea de fonduri europene cu proiecte importante și fezabile pentru fiecare comunitate în parte.

Nu este o promisiune, ci o certitudine faptul că, în calitatea de președinte al PNL Teleorman și senator, vreau ca, în următorii ani, fiecare localitate din județul nostru să se poată dezvolta, pentru a putea oferi noi oportunități tinerilor.
Este momentul să arătăm că se poate și în Teleorman, așa cum am reușit politic, printr-un efort susținut de întreaga echipă liberală, la scrutinurile electorale!

Președinte al PNL Teleorman, senator Eugen Pîrvulescu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*