Președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea partidului.

“Astăzi, 2 iulie 2021, am depus candidatura pentru un nou mandat în funcția de președinte al Partidului Național Liberal, filiala Teleorman.
Îmi doresc acest mandat pentru a continua drumul pe care am pornit împreună cu echipa mea, pentru a face istorie în Teleorman.
Alături de președintele Klaus Iohannis, Guvernul României și președintele Partidului Național Liberal, voi continua dezvoltarea judetului nostru.
Avem o echipă puternică, determinată, a cărei viziune va aduce schimbările pe care teleormănenii le așteaptă de prea mult timp.
Voi lupta permanent pentru investițiile de care județul nostru are nevoie, pentru oamenii care sunt parte din acest minunat colț de țară.
În Teleorman, natura ne-a oferit resurse unice, însă cei care ne-au condus până acum au fost interesați doar de propria bunăstare, în timp ce populația trăia din ce în ce mai rău.
Asta este ceea ce vreau să schimb în județul nostru! Liberalismul nu este despre bunăstarea unor grupuri mici, este despre libertate și trai decent, despre dezvoltare și oameni ale căror drepturi sunt respectate.
Noi suntem aici pentru voi!”, a declarat președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*