Recensământul General Agricol este în plina desfășurare

Din 10 Mai 2021 a început colectarea datelor privind structura exploatațiilor agricole, în cadrul Recensământului General Agricol, runda 2020, care se desfășoară în perioada 10 mai – 31 iulie 2021.

Importanța Recensământului General Agricol

Recensământul General Agricol are ca obiectiv asigurarea de date statistice pentru fundamentarea și punerea în aplicare a politicilor naționale și europene in domeniul agricol, în concordanță cu Sistemul Statistic European, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună.
Totodata, se vor va evidenţia schimbările intervenite de la Recensământul General Agricol 2010, referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, în ceea ce priveşte situația suprafețelor agricole utilizate, a suprafețelor aflate sub restricţii de mediu, a efectivelor de animale şi adăposturile pentru animale, a persoanelor care au lucrat în agricultură, măsurile de dezvoltare rurală, etc.
Datele și informațiile vor fi colectate de la utilizatorii suprafețelor agricole și/ sau de la deținătorii de efective de animale.
Conform metodologiei Uniunii Europene, la toți indicatorii referitori la suprafețele agricole se aplică principiul utilizării, iar la cei referitori la efectivele de animale se aplică principiul proprietății.
Rezultatele Recensământului General Agricol trebuie să răspundă atât cerințelor europene pentru respectarea criteriilor de comparabilitate internaţională, cât și cerințelor naționale, asigurând informații care vor fi utilizate de către decidenți politici, cercetători, fermieri și publicul larg, pentru a înțelege mai bine starea și structura sectorului agricol, cât și impactul agriculturii asupra mediului.

Desfășurarea Recensământului General Agricol
Realizarea interviului, față în față, cu capul/şeful exploataţiei agricole, cu și fără personalitate juridică, după caz, sau cu o altă persoană din cadrul acesteia care poate furniza informaţiile solicitate, prin intermediul unui chestionar electronic instalat pe un echipament informatic portabil.
Astfel, la recensământ se înregistrează exploataţiile în care se desfăşoară activităţi agricole, indiferent de statutul lor juridic (activităţi agricole prin utilizarea suprafeţelor agricole şi/sau deţinerea de animale şi care obţin produse agricole şi/sau păstrează suprafeţe în bune condiţii agricole şi de mediu);
În cadrul acestui recensământ sunt colectate informaţii statistice privind principalele caracteristici ale exploataţiilor agricole, precum:
-informatii generale privind exploataţia agricolă;
-modul de utilizare a terenului;
-efectivele de animale;
-adăposturile pentru animale;
-gestionarea dejecţiilor animaliere;
-agricultura ecologică;
-persoanele care au lucrat în agricultură;
-alte activităţi aducătoare de venituri;
-dezvoltare rurală, alte informaţii.
Capul/șeful exploataţiei agricole are obligaţia să furnizeze recenzorilor date şi informaţii corecte şi complete, de asemenea să respecte şi să nu obstrucţioneze activitatea personalului de recensământ din teritoriu şi să prezinte pentru înregistrarea corectă a datelor de identificare a persoanelor, un act de identitate valabil.
Pe toată perioada de recenzare, personalul de recensământ în teritoriu se identifică prin prezentarea legitimaţiei care îi atestă calitatea.
Datele individuale înscrise în chestionarul de recensământ sunt confidenţiale şi sunt utilizate numai în scopuri statistice, iar codul numeric personal colectat la recensământ este criptat.

Constituie contravenţii următoarele fapte:
– Obstrucţionarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ în efectuarea înregistrărilor şi controlul datelor ce fac obiectul acestei cercetări statistice;
-Refuzul furnizării informaţiilor prevăzute în chestionarul de recensământ;
– Furnizarea de date şi informaţii eronate sau incomplete.
Contravenţiile menţionate anterior se sancţionează cu amendă de la 1000 – 5000 lei.
La nivelul judeţului Teleorman, alături de Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Teleorman în organizarea RGA – runda 2020 sunt implicate următoarele instituții publice:
– Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman;
– Instituţia Prefectului – Judeţul Teleorman;
– Consiliul Judeţean Teleorman;
– Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Teleorman;
– Primăriile din judeţ.

Pentru a produce statistici de calitate, în vederea elaborării de programe naționale și europene pentru dezvoltarea sectorului agricol în România, este nevoie de informaţii complete de la toţii fermierii, indiferent de dimensiunea economică a exploataţiei agricole. Drept pentru care facem apel către toți fermierii din județ să ne sprijine pentru finalizarea la termen a acțiunii ce vizează RGA-2020, prin oferirea în totalitate a datelor necesare completării chestionarului electronic.
Facem cunoscut, totodată, că până la acest moment, în județul Teleorman au fost recenzate 46.787, din totalul de 59.544 exploatații agricole.
Astfel, Județul Teleorman se situează printre primele locuri la nivel național, cu un procent de 78 % exploatații recenzate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*