Transportul de persoane pe raza județului Teleorman, în atenția polițiștilor

În această dimineață, Poliția Română a desfăşurat la nivel național o acțiune care a vizat îndeosebi siguranța transportului de persoane.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfăşurat activități specifice pe linia verificării legalității efectuării transportului de persoane pe raza întregului județ. De asemenea, s-a avut în vedere verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară stabilite prin Legea nr. 55/2020 , în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. In cadrul acestei acţiuni, au fost verificate aproximativ 60 de autovehicule şi au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 la OUG 195/2002 şi 4 la Legea 55/2020.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto prudență maximă pe șosele și un comportament responsabil la volan.
Reamintim faptul că, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise aglomerate.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*