Angajații de la Donau Chem își vor primi salariile restante

Declarație de presă

Am promis salariaților de la combinatul Donau Chem, societate intrată în insolvență, că vom rezolva problema privind neplata salariilor, și am găsit soluția legală la Guvern.

În urma discuțiilor purtate, săptămâna trecută, cu premierul Florin Cîțu, în care am prezentat problema apărută la combinatul turnean, Guvernul a emis pe 19 februarie o ordonanță pentru modificarea Legii 200 din 2006, privind plata creanțelor salariale din Fondul de Garantare.

Așadar, potrivit noii ordonanțe, din Fondul de Garantare se va asigura și pentru angajații de la Donau Chem plata restanțelor salariale ce rezultă din contractele de muncă încheiate de către aceștia cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii de insolvență.

Acest lucru înseamnă că în perioada următoare angajații de la Donau Chem își vor primi cu siguranță drepturile salariale.

Totodată, cred cu tărie că situația angajaților de la combinat va reveni la normal, iar pentru economia județului este de dorit ca activitatea de la combinat să nu fie sistată.

Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*