Primăria Alexandria asigură transport GRATUIT elevilor către toate școlile de pe raza municipiului

Începând cu data de 08.02.2021, odată cu reluarea cursurilor în unitățile de învățământ din municipiul Alexandria, Serviciul Comunitar de Transport Public Local de Persoane (S.C.T.P.L.P. ) va asigura transportul GRATUIT tuturor elevilor cu domiciliul în municipiul Alexandria precum și al elevilor care locuiesc în cartierul cu locuințe temporare modulare.
Pentru decontarea cheltuielilor de transport elevii trebuie să prezinte carnetul de elev, emis de unitatea de învățământ vizat prin ștampilă pentru anul în curs, la toneta de la stația PARC în vederea eliberării abonamentelor de călătorie lunare.

Program de funcționare tonetă parc: 08.02.2021 – 15.02.2021;
Interval orar: 11:00 – 16:00.

Mijloacele de transport puse la dispoziția elevilor vor fi dezinfectate permanent, prin acțiuni de curăţare şi de igienizare după fiecare cursă efectuată, transportul elevilor realizându-se în condiții de siguranță și igienă corespunzătoare. Toate dispenserele existente în mijloacele de transport, montate pentru a fi puse la dispoziția elevilor, vor fi verificate permanent pentru realimentarea acestora cu soluție dezinfectantă în vederea combaterii și prevenirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*