Astăzi s-au vaccinat primele 35 de cadre medicale de la Spitalul Caritas Roșiori de Vede

A început vaccinarea personalului medical aflat în prima linie la Spitalul suport COVID-19 Caritas Roșiori de Vede. În această etapă vor fi vaccinate 70 de cadre medicale în decurs de două zile, urmând ca la interval de cinci zile să sosească alte doze de vaccin în județul Teleorman care vor fi distribuite spitalelor.  Primul  vaccin i-a fost administrat, în această dimineață, doctoriței Andra Roncea, medic specialist medicină de urgență. Al doilea medic vaccinat la Spitalul Caritas  a fost dr. Constanța Iliescu urmată de alte 33 cadre medicale din spital programate să se vaccineze astăzi.

Managerul spitalului Caritas, prima unitate suport COVID-19 din Teleorman, dr. Valentina Robu a spus că vaccinarea a fost așteptată cu multă emoție și încredere de personalul medical care timp de 10 luni a îngrijit peste 3000 de pacienți infectați cu noul virus SARS-CoV-2 și acesta este primul semn că vom reveni la viața normală, cea cu care eram obișnuiți înainte de pandemie.

Acum, la Spitalul Caritas Roșiori de Vede sunt internați 152 de pacienți dintre care 12 se află la terapie intensivă, iar doi  sunt ținuți la CPU din lipsă de spațiu în secția ATI unde, în ultima perioadă, au fost ocupate toate locurile.

T.C.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*