10 bani, miza luptei din consiliul local a războinicilor de la USR- PLUS

La numai câteva ore de la încheierea lucrărilor ședinței ordinare a Consiliului local Roșiori de Vede, într-o postare pe facebook, consilierii USR- PLUS se lauda cu ce victorii redutabile au obținut ei în  “lupta”  pentru banii roșiorenilor pe care o duc cu “ticăloșii” ce nu se gândesc la popor.

Majorarea burselor sociale pentru luna decembrie, și doar atât, cu 50 de lei mai mult decât era prevăzut în proiectul de hotărâre aflat pe masa Consiliului local este anunțată cu entuziasm ca pe o reușită marca USR- PLUS, trecând sub tăcere faptul că propunerea s-a bucurat de susținerea unei largi majorități fiind votată si de consilieri de la PNL și PSD.

În ceea ce privește majorarea tarifului la apa și canalizare, situația este mult mai complexă decât cea prezentată de reprezentanții Alianței USR- PLUS din Consiliul local și nu se rezumă doar la o poziționare pro sau contra.

Pe acest subiect există două detalii importante despre care cei de la USR – PLUS nu pomenesc nimic și anume, nivelul de majorare al tarifului la apă este de 9 bani/ mc, iar la canalizare de doar 6 bani/ mc, dar actualizarea tarifelor cu rata inflației este o condiție esențială impusă de Uniunea Europeana pentru semnarea contracului de finanțare a proiectului de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare de care beneficiaza și municipiul Roșiori de Vede.

Afectați de aceasta majorare sunt aproximativ 65% dintre roșioreni, care sunt racordați la sistemul public de alimentare cu apă și cam 60 % dintre “norocoșii” racordați la rețeaua de canalizare. De efortul financiar al acestora depind ceilalți roșioreni care sunt nevoiți să scoată apă din fântână și să-și golească haznaua la prețuri mult mai mari decât plătesc  pentru canalizare cei din zona civilizată a orașului.

Dacă tot sunt atât de preocupați consilierii USR- PLUS să le câștige simpatia roșiorenilor pentru care luptă să le rămână 10 bani în portofele, poate se gândesc și la cei care plătesc 400 lei pentru 8 mc de ape uzate vidanjate atunci când sunt puși în situația de a vota proiecte care îi vizează și pe unii și pe alții.

T.C.

Foto preluat – sursa facebook

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*