Eugen Pîrvulescu, declarație de presă-“Fără derapaje în mediul școlar!”

Incidentul nefericit apărut în spațiul public, în care un profesor de la Colegiul “A.D.Ghica” jignește o elevă din clasa a zecea, în timpul orelor de curs, a adus în prim-plan o practică împământenită în acest domeniu, încă de pe vremea regimului comunist.

Dacă în acea perioadă comunistă profesorilor le erau acceptate măsurile violente, fizice sau verbale, astăzi vremurile s-au schimbat.

Cu tot respectul pentru cariera școlară pe care o are în spate profesorul implicat în incident, nu putem tolera asemenea derapaje de comportament și limbaj, din partea unui cadru didactic.
Apelativul “idiot” nu are ce căuta în formulele de adresare ale unui cadru didatic, în instituțiile de învățământ și în nici o altă instituție a statului.

Personal, respect cadrele didactice pentru munca lor, dar iubesc copiii în mod deosebit și, instinctiv, mă pun în locul părinților ai căror copii sunt agresați verbal de către profesori.
Nu putem accepta astfel de situații, fără să luăm măsurile care se impun.

De aceea, în calitate de senator ales de teleormăneni, m-am adresat, oficial, Inspectoratului Școlar Județean și am cerut să se acorde o atenție deosebită anchetei demarate în acest caz.
În mediul școlar, fie el online sau fizic, este obligatoriu să existe respect reciproc între cadrele didactice și elevi, astfel încât să existe întotdeauna o relație corectă între aceștia.

Senator, Eugen Pîrvulescu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*