O sută de misiuni ale pompierilor teleormăneni, în 72 de ore

În ultimele 72 de ore, echipajele profesioniste ale unităților de pompieri au efectuat  100 de misiuni, după cum urmează:

✅ 70 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

✅ un accident rutier produs pe raza localității Troianul, cu o persoană rănită ușor, preluată de paramedicii SMURD Roșiorii de Vede;

✅ 3 incendii, dintre care unul izbucnit la acoperișul unei locuințe din Troianul, stins de pompierii roșioreni în limitele găsite, cu ajutorul a două autospeciale și două incendii de vegetație uscată și gunoi menajer;

✅ 6 transporturi de persoane confirmate ori suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești din județ;

✅ 6 misiuni de transport și prelevare probe COVID 19 împreună cu personalul SAJ Teleorman;

✅ 11 decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus;

✅ 3 misiuni de transport materiale și echipamente de protecție împotriva virusului SARS-CoV2, la structurile de intervenție și unitățile spitalicești.

Activități de informare și prevenire

Pentru combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus, pompierii militari teleormăneni și reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au continuat verificările cu privire la modul de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV 2 în locurile cu aglomerări de persoane.

Inspectorii ISU Teleorman  au participat la 56 de controale mixte în cadrul instituțiilor și operatorilor economici din domeniul comerțului și alimentației publice de pe raza localităților Alexandria, Videle, Țigănești, Orbeasca, Zimnicea, Fântânele, Piatra, Roșiorii de Vede, Turnu Măgurele, Lița și Segarcea Vale, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală 28 de sancțiuni contravenționale.

Totodată, echipajele mobile din cadrul structurilor de intervenție au continuat acțiunile de informare, efectuând 38 de misiuni de patrulare în zonele cu aflux de persoane (piețe, târguri, zone comerciale, stații ale mijloacelor de transport în comun).

Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:

✅ purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;

✅ igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;

✅ evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că acțiunile de informare și verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor!

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*