4 incendii de locuințe, o singură cauză – „coșul de fum”

În ultimele 24 de ore, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a patru incendii, izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Valea Poștei, Seaca, Năvodari și Drăgănești de Vede, toate având o cauză probabilă de izbucnire comună – „coșul de fum”.
La locuința din Valea Poștei, datorită observării la timp a izbucnirii incendiului și anunțării rapide a evenimentului pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către proprietar, pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, au reușit să stingă focul înainte de a fi produse pagube materiale importante. Din întreaga casă de locuit, au ars două grinzi din lemn și a fost deteriorată tabla de pe acoperiș pe o suprafață de cca. 2 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 3000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 20000 de lei.

În comuna Scurtu, incendiul ce se manifesta la bunurile materiale din interiorul unei bucătării și ale unui hol, precum și la acoperișul acestora, cu posibilitatea extinderii la întregul imobil, a fost localizat și lichidat de către pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă, după aproximativ o oră de intervenție. Proprietara, care a suferit un atac de panică, a fost asistată de către un echipaj SMURD, însă a refuzat transportarea la spital. Valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la suma de 20000 de lei, iar cea a pagubelor la aproape 7000 de lei.

Din fericire, cele mai mici pagube s-au înregistrat la locuința din satul Năvodari, comuna Seaca, unde incendiul a distrus tavanul unei camere de locuit și acoperișul casei pe cca. 6 mp. Focul a fost stins rapid de pompierii militari turneni, sosiți la locul evenimentului cu o autospecială de intervenție, în cca. 30 de minute.

În localitatea Drăgănești de Vede, cu toate că salvatorii au ajuns rapid la fața locului, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, cel mai probabil din cauza observării și anunțării cu întârziere pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în jurul orei 07.05. Din păcate, imobilul a fost distrus de flăcări în totalitate, reprezentând trei camere de locuit și acoperișul casei, realizat din astereală din lemn învelită cu țiglă, pe cca. 40 mp, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 10000 de lei. La acest eveniment nu s-au înregistrat victime.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*