“Mesaj pentru România”, concurs destinat unităților de învățământ din municipiul Alexandria

Primăria Municipiului Alexandria organizează concursul ”Mesaj pentru România”, pe categorii de vârstă și unități de învățământ. Având în vedere faptul că la 1 decembrie se sărbătorește constituirea statului național unitar român, realizată prin unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Satmar cu Regatul României, considerăm că acest moment aniversar trebuie marcat în mod corespunzător.
Concursul se desfășoară pe următoarele categorii de vârstă :
– clasele 0 – IV;
– clasele V – VIII;
– licee.

Documentele necesare pentru înscriere: fișa de înscriere pentru grupul participant în care va fi descris proiectul, însoțită de tabelul nominal cu membrii grupului și videoclipurile, care se vor prezenta în format MP4 pe suport DVD, până la data de 16.11.2020.
Concursul organizat constă în prezentarea a cate 5 videoclipuri/categorie de vârstă/unitate de învățământ ce vor respecta tema data. Cei 5 participanți vor fi desemnați de coordonator. Videoclipurile cu recitare/monolog vor avea minim 1 min. și maxim 3 min. și vor fi în format MP4, pe suport DVD.

Acest concurs nu se desfășoară cu prezența fizică la sediul organizatorului sau oricare altă locație.
Înscrierile se vor realiza de către reprezentanții unităților de învățământ și se vor prezenta la sediul Primăriei, Compartiment Cultură, Sport, Tineret, et. 2, cam. 13.

Se vor organiza întâlniri cu coordonatorii, la cererea acestora, cu minim două săptămâni înainte de concurs și se vor clarifica (supune la vot, dacă va fi cazul) eventualele nelămuriri.
Vor fi acordate premii tuturor participanților și câștigătorilor care vor fi desemnați de un juriu de specialitate.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*