Weekend de „foc” pentru pompierii teleormăneni, cu 112 evenimente

În acest sfârșit de săptămână, când ne-am aflat sub incidența codului galben de caniculă, cu temperaturi de peste 37 de grade, salvatorii teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru protejarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător la 112 evenimente, după cum urmează:

– 57 de intervenții ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 6 accidente rutiere, pentru descarcerarea victimelor, acordarea primului ajutor calificat și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;

– 30 de incendii, dintre care 23 de vegetație uscată, gunoi menajer și miriști, 4 incedii la furaje, baloți și fân, unul izbucnit la un autoturism, un aparat de aer condiționat distrus de foc și un incendiu la cablurile de pe un stâlp de electricitate;

– 9 misiuni de transport persoane confirmate COVID 19 către unitățile spitalicești;

– 10 decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus.

Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, inspectorii unității noastre au efectuat 14 activități de informare a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului SARS COV-2, o instruire și 4 controale de specialitate la diferiți operatori economici, aplicând pentru neregulile constatate 12 sancțiuni contravenționale în cuantum de 3000 de lei.

Intervenție dificilă la Spătărei

În cursul zilei de ieri, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un spațiu de depozitare a cerealelor, la ieșire din localitatea Spătărei.

Pentru lichidarea flăcărilor, care se manifestau la aproximativ 200 de baloți de paie și la vegetația uscată din împrejurimi, pe aproximativ 5 ha, cu pericol de extindere și distrugere a unui siloz de porumb, au intervenit trei echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și personalul de la locul de muncă (de la siloz) cu un tractor, un buldoexcavator și două autocisterne care să ajute la alimentarea cu apă a mașinilor de stingere.

Intervenția, de aproape 8 ore, a fost extrem de dificilă din cauza cantității mari de materiale ușor combustibile care favorizau extinderea rapidă a flăcărilor. Având în vedere volumul mare de materiale distruse de incendiu, pe timpul nopții, la locul evenimentului, a rămas un echipaj cu o autospecială de stingere pentru evitarea reaprinderii focului.

Valoarea bunurilor salvate, reprezentând silozul de porumb, a fost estimată la suma de 50000 de lei, iar cea a pagubelor la aproape 100000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului: autoaprindere.

STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE USCATĂ!

În ultimele trei zile, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a douăzeci și trei de incendii de vegetație uscată, gunoi menajer și miriști, pe raza localităților Bujoru, Ciuperceni, Măldăeni, Zimnicele, Preajba, Isalz, Crevenicu, Ciuperceni, Văceni (în apropierea E 70), Zimnicea, Drăgănești de Vede, Alexandria, Talpa Ogrăzile și Crângu, acestea reprezentând un real pericol pentru bunurile materiale ale oamenilor sau viața participanților la trafic. Din fericire, salvatorii noștri au reușit să reducă pagubele și să stingă incendiile în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime omenești.

Atenție! Pe fondul temperaturilor ridicate și al gradului de uscăciune avansată a vegetație, riscul izbucnirii incendiilor din cauza țigărilor aruncate la întâmplare este foarte mare.

Pentru eliminarea riscului de izbucnire a incendiilor de miriște ca urmare a țigărilor nestinse aruncate la întâmplare de trecători/călători, solicităm fermierilor și proprietarilor de terenuri agricole aflate în apropierea căilor de acces, păduri sau cale ferată trebuie să realizeze FÂȘII ARATE de aproximativ 20 – 50 de metri.

Având în vedere creșterea alarmantă a numărului de incendii de vegetaţie uscată, atragem atenția tuturor proprietarilor de terenuri agricole sau administratorilor acestora că arderea miriștiilor și vegetaţiei uscate este INTERZISĂ. În cazul în care se constată că s-au produs incendii de miriște/vegetație uscată pe suprafețele de teren agricol, pompierii militari vor raporta de îndată coordonatele acestora către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Teleorman, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform Protocolului de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Garda Naţională de Mediu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*