Motivele plecării primarului de la Segarcea Vale din PSD la ALDE

Ieri, la conferința de presă organizată de ALDE Teleorman a fost prezent și primarul Florea Manolea, de la Segarcea Vale, care a dezvăluit motivele plecării sale din PSD, împreună cu aproape toată organizația locală.

Fostul președinte al PSD Segarcea Vale și edil al comunei îl acuză pe Adrian Gâdea, președintele PSD Teleorman, că a încălcat statutul partidului și împreună cu primarul din Turnu Măgurele, Dănuț Cuclea, au impus un candidat la funcția de primar care nu are girul organizației locale.

Faptul că Adrian Gâdea a ignorat decizia organizației locale privind candidatura Iulianei Ristea la funcția de primar, adoptată cu majoritate de voturi și a refuzat dialogul cu social – democrații segărceni, i-a determinat pe majoritatea membrilor PSD, în frunte cu primarul localității și candidatul lor, să treacă la ALDE. Mai mult decât atât, într-o petiție adresată lui Adrian Gâdea și pusă la dispoziția presei de primarul Florea Manolea, membrii BOL Segarcea Vale îl acuză pe președintele PSD Teleorman de blat cu PNL-ul prin desemnarea unui candidat motivat doar de interese materiale și nepregătit profesional, cu scopul de a “șterge Segarcea Vale de pe harta politică a PSD-ului”.

Iuliana Ristea, de acum, candidatul ALDE la Primăria Segarcea Vale, este cadru didactic, absolventă a Facultății de Litere și de 8 ani directoare a școlii din comună.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

1 Comment

  1. Domnul primar a omis să spună că împreună cu doamna director căreia i- făcut gestiune separata la școală, a dat o gaură în bugetul primăriei de aproximativ 160000 euro. A mai omis sa spună că din banii publici a făcut un muzeu pe care nu l-a vizitat nimeni în doi ani, pentru prietena lui “foarte apropiată” pe care a numit-o și directorul acestui lăcaș de cultură. Nu a uitat să facă dot felul de lucrări la școala acesteia până va ajunge cat curtea școlii, in pofida faptului că în fiecare an numărul elevilor scade. De când sunt foarte apropiați, dna director este șefa primărie. Toți care s-au angajat ulterior apropieri, au fost recomandați de dumneaei. Tatăl acesteia a condus toate lucrările de împrăștiere a nisipurilor pe ulițe și de reparare a marelui pod de peste râpa din Olteanca. Dumneaei a fost președintele circumscripție electorale la toate edițiile. Dl primar se consultă cu dna director peste tot, pe șosele, in birou, la școală (in ultimii doi ani primarul a avut temporar biroul la școală, sau poate uitase să citească), la Turnu Măgurele și chiar în capitală. De vină trebuie să fie el deputat Gâdea……

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*