Situație alarmantă în Teleorman. La Spitalul Caritas Roșiori de Vede, unitate suport COVID-19, sunt internați 74 de pacienți, iar 5 sunt la terapie intensivă.

Astăzi , în curtea Spitalului Caritas au fost mai multe ambulanțe ca în timpul strării de urgență. Până la ora 15, în unitatea suport COVID-19 din Roșiori de Vede, au fost internați 12 pacienți. Dacă săptămâna trecută, la Spitalul Caritas, erau internați 20-28 de pacienți, în ultimele zile numărul bolnavilor a crescut alarmant, astăzi fiind internați 74 de pacienți din care 49 sunt pozitivi, iar pentru ceilalți se așteaptă rezultatul testelor.

Managerului spitalului, dr. Valentina Robu, spune că numărul pacienților internați la Spitalul Caritas a crescut alarmant în ultimele zile și dacă se menține acest ritm, foarte curând spitalul va atinge capacitatea maximă, care deși are peste 200 de paturi, acestea nu pot fi ocupate în totalitate pentru că nu se mai poate păstra distanța între pacienți. Acum, la terapie intensivă se află 5 pacienți în stare critică, dar stabili.

Cu cât numărul pacienților este mai mare, cadrele medicale fac față mai greu turelor solicitante pentru că în acestă unitate nu se lucrează în condiții normale, ne-a mai spus managerul spitalului, doctorița Valentina Robu, care se ocupa și ea de pacienți, ca orice alt medic de la Spitalul Caritas.

Conform datelor oficiale, la nivel national a fost raportat un numar record de cazuri noi- 994 de imbolnaviri in ultimele 24 de ore. Si in Teleorman avem 14 cazuri noi de infectare cu COVID-19, iar numarul total al celor declarati pozitivi a ajuns la 232.

Din păcate acestea sunt efectele libertătii de mișcare fără respectarea regulilor și a neincrederii manifestate de unii dintre noi față de existența acestui virus.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*