Sprijin financiar pentru salariați, după data de 1 iunie 2020

Angajatorii ai căror angajați:

  1. au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 (indemnizația de șomaj tehnic) precum si cei care
  2. au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și nu au beneficiat de indemnizația de șomaj tehnic în perioada stării de urgență sau alertă

beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut.

Obligații pentru angajatori:  Angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri. Acestă obligație nu se aplică în cazul în care încetarea contractului de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului.

Condiții: Măsurile de sprijin financiar se aplică doar persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au avut o durată a suspendării contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgență sau de alertă;
  • au beneficiat fie de indemnizațiile prevăzute de  art. XI și XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 (indemnizația de șomaj tehnic sau indemnizația specifică altor profesioniști, sportivi, avocați, persoane care obțin venituri din drepturi de autor), fie de prevederile art. 53 din Codul Muncii (indemnizație de minimum 75% cu condiția să se afle la dispoziția angajatorului).

Important: Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puțin unul se află sub incidența restricțiilor stabilite prin acte ale autorităților competente, optează fie pentru aplicarea prevederilor de mai sus (decontarea a 41.5% din salariul de bază brut), fie pentru aplicarea prevederilor referitoare la continuarea acordării indemnizațiilor de șomaj tehnic și după data de 31 mai 2020, până la ridicarea restricțiilor.

  1. De prevederile de la pct. 1 beneficiază și persoanele care au convenții individuale de muncă încheiate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
  2.  În vederea decontării sumelor prevăzute la pct. 1, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaților care beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență și ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoareperioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice, la AJOFM Teleorman, o cerere–Anexa nr.1semnată și datată de reprezentantul legal însoțită de o declarație pe propria răspundere- Anexa nr.2  și de lista persoanelor care beneficiază de această sumă – Anexa nr.3, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului aprobat prin ordinul 457/2020 al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Decontarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a sumelor prevăzute mai sus se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligațiilor declarative și de plată aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

Nu beneficiază de sumele prevăzute la pct. 1 instituțiile și autoritățile publice și nici angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0247315915, int 305, email mihaela.cirjan@tr.anofm/iulian.chivu@tr.anofm.ro – persoane de contact: Mihaela Cirjan-Marinescu si/sau Chivu Iulian.

Subvenții pentru angajatorii care încadrează în muncă persoane în vârstă de peste 50 de ani sau persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani

  1. Angajatorii care în perioada 1 iunie 2020-31 decembrie 2020 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
  • au vârsta peste 50 de ani;
  • raporturile de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau a stării de alertă;
  • sunt înregistrați ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă,

primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

  1. Angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane care îndeplinesc cumulativurmătoarele condiții:
  • au vârsta cuprinsă între16 și 29 de ani
  • sunt înregistrați ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă,

primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Angajatorii prevăzuți la pct. 1 și 2 au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni.

Sumele prevăzute la pct. 1 și 2 se acordă pentru plata salariului proporțional cu timpul efectiv lucrat de salariat și nu se cumulează, pentru același angajat, cu subvențiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, contracte sau convenții în temeiul Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Prevederile sus mentionate se aplică și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere.

Pentru decontarea sumelor  angajatorii incheie cu AJOFM Teleorman , pănă la data de 31 decembrie 2020( termen de decădere din drepturi)  o convenție potrivit – Anexei nr.1, prin mijloace electronice ( pe baza semnăturii electronice) .

Documente necesare ( în copie – certificate pentru conformitate de către angajator)

  • Cerere – Anexa nr.2:
  • Declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal, din care sa rezulte că nu se află în nici una dintre situațiile prevăzute la art.VI din OUG 92/2020 – model Anexa nr.3

Angajatorii nu pot beneficia pentru categoria de persoane mentionate, cumulativ si de masurile de stimulare conform art.80,85,93.4 din Legea 76/2002.

Pentru verificarea si acordarea sumei lunare, angajatorii depun pănă la data de 25 (inclusive) a lunii următoare lunii pentru care solicit această sumă , prin mijloace electornice, semnat electronic:

  • Tabel nominal – Anexa nr.4;
  • Pontaj și stat de plata pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul.

Sumele lunare cuvenite se acordă din bugetul asigurărilor pentru somaj în termen de 15 zile lucrătoare de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului de depunere a documentelor necesare pentru verificarea și acordarea acestor sume.

 Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0247310155, int 107, email cristina.badici@tr.anofm/marga.popescu@tr.anofm.ro – persoane de contact: Badici Cristina Cerasela si/sau Marga Popescu, si/sau pe site-ul institutiei : https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Teleorman acolo unde sunt postate si modelele de documente .

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*