
Mulți îl cunosc personal pe Ionuț Coipan, un tânăr de numai 26 de ani, fost fotbalist la Sporting Roșiori, alții au auzit despre drama prin care trece abia acum. Lupta lui pentru viață a început în urmă cu doi ani când a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloidă și toate visurile i s-au spulberat într-o zi. Atunci, ca și acum, o mulțime de roșioreni i-au sărit în ajutor, unii au donat sânge, alții bani, dar și mult sprijin moral pe care l-a primit în acele clipe grele motivându-l să lupte pentru viața sa.
Fiecare picătură de sânge, fiecare gest de solidaritate și generozitate, fiecare cuvânt de încurajare au contat enorm pentru Ionuț Coipan. El a reușit să-și înfrunte destinul și chiar să învingă, pentru o vreme, boala care-i măcina viața. Din păcate, tratamentul pe care l-a primit a avut efect limitat, boala recidivând de trei ori pe parcursul celor doi ani de suferință, speranță și luptă.
Acum, singura speranță la viață a lui Ionuț este transplantul de celule stem, însă în lipsa unui donator compatibil, șansele sunt mici în România. El are șansa să meargă la o clinică din Turcia pentru transplantul de celule stem și un tratament de specialitate mult mai avansat. Costurile sunt enorme față de posibilitățile lui și ale familiei și dacă viața unui om poate fi evaluată în bani, a lui Ionuț valorează 130.000 euro, o suma imposibil de strâns într-un tip foarte scurt și fără ajutor. În ciuda tuturor eforturilor depuse, până acum nu s-a strâns nici un sfert din această sumă, iar timpul nu este de partea lui Ionuț Coipan pentru se scurge mult prea repede, odată cu viața lui.
Cine nu a trecut printr-o astfel de încercare nu poate înțelege cât de trist și crud este să știi că doar niște bani, pe care nu-i ai, fac diferența dintre viață și moarte. Doar câteva zile îl mai despart pe Ionuț de șansa vieții lui. Acum se află internat la Spitalul Fundeni, dar va fi externat peste doar câteva zile pentru a merge în Turcia. Dacă va ajunge acolo depinde acum doar de noi, de cât mai mulți dintre noi, de sensibilitatea și generozitatea noastră. Pentru donații există mai multe platforme online, dar și conturi bancare unde cei care sunt dispuși să-i ofere câteva clipe viață lui Ionuț Coipan, o pot face public sau anonim. Vă mulțumim în numele lui! Celor care au donat deja le suntem recunoscători și ne înclinăm cu respect în fața lor.
Conturile IBAN in:
Delea Ramona
RON – RO39 RZBR 0000 0600 2145 8516
————————————–
EUR – BE77 9671 0591 2242
Bank code (SWIFT / BIC): TRWIBEB1XXX
————————————-
GBP – GB35 TRWI 2314 7092 3181 57
UK account number: 92318157
UK sort code: 23-14-70
Lasă un răspuns