Pompierii teleormăneni au intervenit la 55 de evenimente în numai 48 de ore

În ultimele 48 de ore, pompierii militari teleormăneni au gestionat 55 evenimente, dintre care 48 pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea pacienților la unitățile de primiri urgențe, un incendiu la o casă de locuit în localitatea Vârtoapele de Sus, două incendii de vegetație uscată, un accident rutier, o misiune de monitorizare si verificare a unei posibile poluări în zona fluviului Dunărea, neconfirmată, o intervenție pentru deblocarea unei uși pentru a prelua o persoană cu probleme medicale și o misiune de asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.


În domeniul prevenirii situațiilor de urgență, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul unității a efectuat un număr de cinci controale de specialitate la localități și unități de învățământ, aplicând pentru neregulile constatate un număr de 32 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 12500 de lei.

Pompierii au salvat casă de locuit

Incendiul izbucnit într-o gospodărie din localitatea Vârtoapele de Sus, izbucnit în garajul din apropiere a pus în pericol întreaga locuință.
11 pompieri militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au participat la aceasta intervenție, îngreunată de cantitatea marea de materiale combustibile și de fumul dens degajat în urma arderii acestora. Incendiul izbucnise inițial la nivelul garajului, unde se afla un autoturism, propagându-se apoi la bucătăria locuinței și la două anexe gospodărești, existând pericolul distrugerii în totalitate a acestor construcții. Pompierii au reușit să localizeze focul salvând în cea mai mare parte casa de locuit și mai multe bunuri de uz gospodăresc, valoarea acestora ridicându-se la peste 40000 de lei.

Au fost distruse de flăcări garajul,  un autoturism Dacia Logan, o magazie în care se aflau aproximativ 7 t de lemne de foc, un adăpost de animale, bucătăria locuinței și mobilierul aferent, estimate la suma de 25000 de lei.
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul a fost generat de un scurtcircuit produs la instalația electrică a mașinii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*