Polițiștii au facut uz de armă pentru a prinde doi braconieri

Trei tineri cu vârste între 21 și 30 de ani s-au ales cu dosare penale pentru braconaj piscicol. Aceștia au fost depistați de polițiști în timpul unei acțiuni de prevenire si combatere a braconajului piscicol pe râurile Olt și Sâi desfășurată miercuri, 22 ianuarie, între orele 19-24. La această acțiune au participat polițiști de la Posturile de poliție Lița și Segarcea- Vale care l-au prins pe un tânăr din satul Olteanca în timp ce pescuia pe râul Sâi cu unelte confecționate artizanal. În zonă se afla și un autoturism care la apropierea polițiștilor a demarat, îndreptându-se către Segarcea Vale pe islazul comunal. Mașina s-a oprit după ce unul dintre polițiștii aflați în urmărire a tras cinci focuri de armă.

În autoturism au fost găsite mai multe unelte de pescuit și o pompă pentru umflat saltele și bărci pneumatice, bunurile fiind ridicate în vederea cercetărilor, dar și pește din specia știucă, ce prezenta urme de înțepare. Cei doi tineri din mașina urmărita și oprita cu focuri de armă sunt din Turnu Măgurele și s-au ales cu dosare penale urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet, informează IPJ Teleorman.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*