
O casă din localitatea Copăceanca a fost mistuită de foc în această după-amiază. La sosirea echipajelor de intervenție flăcările cuprinseseră întreaga locuință formată din două camere și un hol. Proprietara, o femeie în vârstă de 32 de ani suferise un atac de panică și a fost preluată de echipajul SMURD pentru acordarea primul ajutor.
Pompierii Detașamentului Alexandria au reușit să lichideze incendiul după aproape două ore de intervenție, dar pagubele sunt imense pentru tânara rămasă fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă.
Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, incendiul a izbucnit de la o sobă defectă care a cedat din cauza supraîncălzirii.
Lasă un răspuns