
Astăzi, într-o conferință de presă, președintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu a demontat informațiile despre tăieri de pensii și salarii lansate în spatial public de “copilașii de minge ai lui Dragnea”, cum i-a numit pe liderii PSD din Teleorman, Adrian Gâdea și Dănuț Cristescu. Președintele liberalilor a ținut să-i asigure pe cetățeni că Guvernul Orban “nu va lua nici o măsura de austeritate în ceea ce înseamnă pensii, salarii, alocații și alte asemenea drepturi, că nu vor fi reduceri de personal”, acuzându-i pe cei de la PSD că fac o campanie mizerabilă de intoxicare a cetățenilor cu tot felul de mesaje false.
PNL a desfășurat o campanie electorală normală, curată, de informare a cetățenilor, în toate localitățile din Teleorman, iar mesajul lor ” pentru o Românie normală” este mult mai bun decât cel al oponenților, a mai subliniat liderul liberal și a insistat pe o participare masiva la vot care din estimările sale va fi peste 35% în Teleorman.
Întrebat despre înlocuirea șefilor de instituții publice din județ, Eugen Pîrvulescu a spus că “nu are nici o grabă” să stabilească acum cine va fi înlocuit deși este convins că 99% dintre cei care ocupă de ani de zile aceste funcții sunt nu numai psd-iști, dar și incompetenți. Primele instituții vizate de liberali pentru înlocuirea conducerii sunt DSP, APIA, Finanțele Publice, prefectul și subprefectul județului. Deși există o avalanșă de cereri din partea unor oameni pe care nici nu-i cunoaște, liderul liberal susține că va opta pentru oameni competenți, care nu e obligatoriu să fie membri de partid dacă sunt profesioniști în domeniu, dar toate schimbările vor avea loc abia după alegerile prezidențiale, în urma unei analize și selecții serioase.
T.C.
Leave a Reply