
Președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu a vizitat luni, 22 aprilie 2019, trei familii nevoiașe din Saelele, care au primit ajutoare de urgență. Alte două familii din localitate vor primi sprijin din partea autorităților.
“Am vizitat astăzi mai multe familii cu copii aflate în dificultate în localitatea Saelele, cărora le-am oferit sprijin în vederea creșterii și educării copiilor în familie. Acestea au fost monitorizate și au primit sprijin de specialitate și ajutoare de urgență în vederea unui trai decent.
Totul a fost posibil prin implementarea proiectului „Elaborarea și aplicarea unor măsuri pentru prevenirea/reintegrarea copiilor cu risc de abandon și care beneficiază de măsuri de protecție specială”, derulat pe baza Acordului de parteneriat între Județul Teleorman, prin Consiliul Județean Teleorman, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC)Teleorman și Fundația SERA Romania. Depășind o multitudine de probleme de natură financiară cu care aceste familii domiciliate în comuna Saelele s-au confruntat, riscul ca acești copii să fie abandonați a fost eliminat”, a spus președintele Consiliului Județean, Dănuț Cristescu.
Două dintre aceste familii, care locuiau în condiții improprii, au fost ajutate să își reabiliteze imobilul de locuit pentru a se bucura de un trai decent. A fost înlocuit acoperișul, s-au igienizat și finisat pereții, tavanele, a fost înlocuit mobilierul și s-au făcut dotări cu aparatură de strictă necesitate. În vederea reintegrării fiului uneia dintre familii, care beneficia de măsuri de protecție speciale, într-un centru pentru nevoi speciale din cadrul DGASPC Teleorman, au fost întreprinse acțiuni adecvate situației și astfel familia a fost reunită, iar tânărul se poate bucura de afecțiunea și căldura familiei sale, dar și de condiții optime de locuit.
Unei alte familii, cu doi copii, care nu deținea o locuință proprie și era în pericol iminent de a fi destrămată, i-a fost cumpărată o casă, evitându-se separarea copiilor de părinți. În prezent minorii se pot bucura de grija și afecțiunea familiei proprii, dar și de condiții de viață decente.
În proiect va fi inclusă și o altă familie, cu patru copii, care nu beneficiază de condiții de viață și educație corespunzătoare, toți cei șase membri ai familiei fiind nevoiți să împartă împreună cele două cămăruțe ale locuinței.
Deși au încercat construirea altor două camere de locuit, din lipsa posibilităților financiare, lucrările nu au putut fi continuate.
În cel mai scurt timp și această familie va fi ajutată, se vor achiziționa materialele de construcție necesare și mobilierul, iar construcția neterminată va fi finalizată.
Lasă un răspuns