Primari nemultumiți de sumele repartizate din TVA și impozitul pe venit

Partidul Național Liberal Teleorman ia poziție față de modul în care Consiliul Județean a înțeles să repartizeze sumele defalcate din TVA și pe cele din impozitul pe venit unităților administrativ teritoriale. Printre  localitatile cele mai afectate după repartizarea sumelor către bugetele locale se află comuna Viișoara care primeste 500 mii lei din TVA și 417 mii lei din impozitul pe venit, în condițiile în care cheltuielile cu asistența socială pentru protecția copilului și a persoanelor cu handicap reprezintă 643 mii lei din cei 917 mii lei alocați, fără a mai lua în calcul cheltuielile de funcționare.

Administrația locală din Viișoara,conform estimarilor, “trebuie să realizeze venituri din impozite și taxe locale de 926 mii lei, la fel ca în localitati cu 4000-5000 de locuitori, în conditiile în care aceasta comună are doar 1603 locuitori”, spune primarul Tiberiu Neamu.

Viișoara trebuie să încaseze cât Poroschia, care are peste 4000 de locuitori, chiar mai mult cu 8000 de lei. Comuna Cosmești, cu 2576 de locuitori, are alocată suma totală de 4457 lei adică de aproape 5 ori mai mult decât Viișoara, mai spune edilul Tiberiu Neamu și acesta este doar un exemplu despre cât de corect s-au alocat aceste sume.

Și primarul comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru, susține ca discrepanțele între localități sunt prea mari și din cauza formulei aplicate pentru repartizarea sumelor, în acest an.

” Niciodată nu a înțeles Guvernul că dacă vrei sa faci o lucrare, tot în lege spune, trebuie să ai niște bani. Dacă scoți o lucrare la licitație și nu ai resursa, deja este abuz în serviciu. Dacă ai excedent nu îți mai dă bani ca ai exedent, deci nu știi ce să mai faci de la an, la an. Anul acesta au venit cu altă formulă, cine a avut excedent, nu mai este nici o problemă, dar stai, că nu ai venituri încasate, într-o anumită sumă. De exemplu, am izlazul încasat, anul trecut, pe 7 ani, iar acum am venituri estimate mai mari, dar nu mai am aceleași încăsari. Formula trebuie să fie valabilă măcar cinci ani ca să poți aplica legea. Nu poți să spui că la Cosmești au venituri de 550 mii lei când au sonde, au de toate acolo, dar colectarea este de doar 20%, nici nu i-a interest vreodată, dar au alocate cu 20 de miliarde mai mult decât Botoroaga, care are 5000 de locuitori” spune edilul comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru.

Se aude că sunt și  primari din PSD nemultumiți de sumele repartizate localităților pe care le conduc, chiar dacă nu fac declarații publice pe acest subiect, iar acesta ar fi motivul dezinteresului manifestat de unii aleși județeni social democrați, absenți la ședința de CJ de săptămâna trecută.

Liderul PNL, senatorul Eugen Pîrvulescu a anunțat că dacă sumele rămân la fel, liberalii din Consiliul județean Teleorman nu vor vota nici în ședința ordinară din 28 martie și chiar va merge împreună cu primarii PNL la Ministerul de Finanțe pentru a clarifica acesta problemă.

Teodora Ciofalcă

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*