Connect with us

Actualitate

1876 de persoane s-au vaccinat cu a doua doză la Maratonul rapelului în Teleorman

Published

on

Al doilea maraton de vaccinare s-a încheiat  aseară la Alexandria. În cele 3 zile de la debut, s-au prezentat la rapel 1876 de persoane. Au ales, totodată, să se imunizeze în cadrul campaniei de vaccinare organizate în Teleorman, alte 342 de persoane, din care 147 cu prima doză de vaccin BioNTech/Pfizer, iar alte 195 de persoane cu Johnson&Johnson, cu regim de administrare monodoză.
De asemenea, sâmbătă s-a vaccinat în cadrul Maratonului, cu prima doză din serul Pfizer/BioNTech și cea mai tânără persoană, o adolescentă de 12 ani.

Mulțumim tuturor participanților la cel de-al doilea Maraton al Vaccinării în județul Teleorman, organizat la Sala Polivalentă din municipiul Alexandria!
Mulțumim medicilor, asistenților, voluntarilor, tuturor persoanelor și instituțiilor implicate în buna organizare și desfășurare a campaniei de vaccinare și, nu în ultimul rând, presei care ne-a sprijinit timp de trei zile, pe tot parcursul acestei acțiuni de vaccinare anti-Covid!

Alături de președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea și  Raluca Fedeleș, care s-au implicat personal și instituțional, Consiliul Județean Teleorman le mulțumește pentru decizie tuturor persoanelor care s-au imunizat anti-Covid la acest Maraton.
Campania de vaccinare fără programare, prin prezentare directă, a fost organizată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Teleorman, cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Virus West Nile depistat la Videle

Published

on

By

Primarul Cornel Gogan a anunțat că o persoană din oraș a fost confirmată cu virusul West Nile de către Institutul Matei Balș. Edilul le cere locuitorilor să evite să stea afară seara, în special după lăsarea întunericului.

Dezinsecția împotriva țânțarilor va începe vineri seara și va continua până duminică inclusiv, atât în oraș, cât și în toate cartierele. Primarul a precizat că, din punct de vedere legal, intervenția nu poate începe mai devreme de vineri. Pe durata acțiunii, cetățenii sunt rugați să rămână în locuințe.

Primarul a menționat că nu se știe cu certitudine dacă persoana a fost infectată pe raza orașului Videle sau în altă localitate ori țară.

Continue Reading

Actualitate

Tânăr din Castranova reținut după ce a înjunghiat un alt tânăr în spate

Published

on

By

Un tânăr de 22 de ani din Castranova a fost reținut ieri pentru 24 de ore. Pe 30 august, pe la ora 4:30, în Malu Mare, a lovit cu un obiect ascuțit în spate un alt tânăr de 22 de ani, în urma unui conflict. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii i-au oferit victimei posibilitatea de a cere ordin de protecție, dar acesta a refuzat. Agresorul a fost reținut de Secția 4 Coșoveni și introdus în Centrul de Reținere al IPJ Dolj. Astăzi va fi prezentat procurorului de la Judecătoria Craiova.

Continue Reading

Actualitate

62 de intervenții în 72 de ore pentru pompierii din Teleorman

Published

on

By

Pompierii teleormăneni au gestionat 62 de situații de urgență în ultimele trei zile. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor pentru 48 de persoane, iar salvatorii au intervenit la două accidente rutiere cu patru victime, pe DJ 612A la Roșiorii de Vede și în comuna Scrioaștea. Au mai deblocat uși pentru două persoane cu probleme medicale, au stins trei incendii de vegetație, au salvat un animal căzut într-o fântână și au asigurat măsurile PSI la evenimente publice în Alexandria și Drăgănești-Vlașca.

Inspectorii de prevenire au efectuat șapte controale în Alexandria, Videle și Măldăeni, aplicând 24 de amenzi în valoare de 65.000 de lei. Printre sancțiuni: 20.000 de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu, 10.000 lei pentru iluminat de siguranță lipsă și 5.000 lei pentru neavizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Măldăeni.

Continue Reading

Cele mai citite