Senator Eugen Pîrvulescu, “Avem cea mai spectaculoasă revenire economică din UE”

Declarație de presă

În ciuda criticilor și a manipulărilor pesediste, economia României performează peste așteptări. Acest lucru se reflectă în mod evident în prognoza de vară dată publicității la sfârșitul săptămânii trecute, de către Comisia Națională de Strategie. După primele cinci luni ale anului 2021, se prognozează o creștere economică de 7 procente, deși previziunea C.E. pentru România era de 5,1 la sută.

Creşterea economică pentru cel de-al doilea trimestru din acest an va fi între 13-15% mai mare decât cea din același trimestru al anului trecut care a fost afectat din plin de carantina națională şi care, la rându-i, înregistrase o scădere de 10 la sută faţă de trimestrul al doilea al anului 2019.

Este limpede că măsura luată de Guvernul Cîțu, de eliminarea treptată a restricţiilor din România, a avut un impact pozitiv asupra activităţii din industrie şi servicii, conducând, astfel, la o revizuire ascendentă a dinamicii economiei pentru 2021, fiind cu două puncte procentuale peste creșterea estimată.

Toate acestea se vor reflecta pozitiv în creșterea Produsului Intern Brut, ca valoare nominală, cu 58 miliarde lei mai mare decât PIB-ul luat în calcul când s-a realizat bugetul pe acest an, și cu 134 miliarde lei mai mult decât de PIB-ul din 2020.

Sectoare economice precum IT-ul, industria, agricultura și construcțiile au înregistrat cele mai puternice evoluții, potrivit analizei făcute de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Așadar, în mod evident, politicile economice ale Guvernului Cîțu au readus România în prim-plan-ul european, cu cea mai spectaculoasă revenire economică din Uniunea Europeană, plasând țara noastră pe primul loc în rândul statelor membre, în ceea ce privește creșterea economică. Acest lucru se va reflecta, în timp, și în creșterea nivelului de trai al populației, dacă vor fi menținute măsurile și strategiile economice luate de Guvernul Cîțu, întrucât s-au dovedit a fi benefice și sustenabile. Suntem pe drumul cel bun și trebuie continuat în acest ritm pentru ca motoarele economiei să dea randamentul maxim.

Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*