Senator Eugen Pîrvulescu, “50 de miliarde de lei pentru INVESTIȚII. Începem dezvoltarea județului nostru!”

Declarație de presă

Guvernul României a demarat Planul Național de Investiții în Infrastructura Locală “Anghel Saligny”, în valoare de 50 de miliarde de lei, care finanțează investiții necesare, dar amânate de decenii în infrastructura locală.
Județul nostru are nevoie de această finanțare pentru a demara investițiile promise în rețelele de apă, canalizare, gaze și în infrastructură rutieră.

Primarii teleormăneni vor primi fondurile necesare proiectelor de care au nevoie localitățile lor, iar acest pas important pentru comunitățile noastre ne arată că suntem pe drumul cel bun.
De asemenea, vom avea fonduri pentru finanțarea proiectelor aflate în derulare din PNDL1 și PNDL2, iar bugetele consiliilor județene și bugetele locale vor primi bani pentru investițiile în curs.

Guvernul Cîțu s-a ținut de cuvânt, răspunzând, astfel, așteptărilor noastre. Acum avem și finanțare pentru proiectele promise în Teleorman, iar tot ce trebuie să facem este să ne apucăm de treabă. Oamenii așteaptă să le demonstrăm că se poate.

Senator PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*