Maratonul Vaccinării – Continuă! Rapel -Teleormanul se vaccinează anti-Covid!

În perioada 4 – 6 iunie, în intervalul orar 8.00-22.00 , la Sala Polivalentă din municipiul Alexandria continuă Maratonul Vaccinării în județul Teleorman. Cetățenii care s-au imunizat cu prima doză de vaccin, administrat în perioada 14—16 mai, sunt așteptați pentru RAPEL, doar cu cartea de identitate. Campania de vaccinare fără programare, prin prezentare directă, este organizată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Teleorman, cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman.

Foarte important, orice persoană, din mediul urban sau rural, cu vârsta peste 12 ani, care dorește să se vaccineze, se poate prezenta direct la acest centru și pentru prima doză de vaccin, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare, în vederea imunizării cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer și vaccinul produs de compania Johnson & Johnson.

Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

Este asigurată disponibilitatea dozelor de vaccin, astfel încât toate persoanele care se prezintă direct la centrul de vaccinare de la Sala Polivalentă din municipiul Alexandria pentru rapel sau pentru administrarea primei doze, vor fi vaccinate.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către cetățeni.
Spune Stop Coronavirus! Vino la Rapel! Alege să te vaccinezi!

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*