Se redeschid locurile de joacă pentru copii în municipiul Alexandria

În urma ședinței de astăzi, 08.02.2021, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Alexandria a prelungit, începând cu data de 09.02.2021, măsurile dispuse prin H.C.L.S.U. nr. 4/ 25.01.2021 pentru o perioadă de 14 zile, respectiv până la data de 22.02.2021.

Totodată, în cadrul ședinței C.L.S.U. Alexandria, s-au aprobat noi măsuri pe raza municipiului Alexandria astfel că, începând cu data de 09.02.2021 se vor redeschide locurile de joacă pentru copii, dar și foișoarele și locurile special amenajate pentru camping (grătare) din zona Parc Pădurea Vedea din Alexandria, până la o dată care va fi anunțată ulterior în baza situațiilor emise privind ratele de incidență COVID – 19 pentru municipiul Alexandria.

Tot în cadrul aceleiași hotărâri s-a prevăzut faptul că activitatea Centrului de Profilaxie Orodentară, cabinetul stomatologic școlar al Liceului Teoretic ”Alexandru Ghica” dar și a cabinetului stomatologic școlar al Colegiului Național Pedagogic ”Mircea Scarlat” din municipiul Alexandria să fie suspendate, începând cu data de 09.02.2021, pentru o perioadă de 14 zile.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*