Două săptămâni cu activități comerciale suspendate și restricții suplimentare în 8 localități din Teleorman

Astazi, CJSU Teleorman a luat măsuri suplimentare pentru limitarea infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 aplicabile în orașele ALEXANDRIA, ROȘIORI DE VEDE, VIDELE și comunele  BECIU, DRACEA, MOȘTENI, POROSCHIA și TALPA unde, începând cu data de 12.10.2020, se interzice, pentru o perioadă de 14 zile, organizarea oricărui tip de eveniment sau petrecere (nunți, botezuri, aniversări și alte asemenea), în spații închise și deschise, căsătoriile se pot celebra în fața ofițerului de stare civilă, la sediul primăriei, cu participarea a maxim 15 persoane, cu respectarea măsurilor de distanțare socială.

Pentru o perioadă de 14 zile, cununiile religioase și botezurile se pot oficia în biserică, cu participarea a maxim 15 persoane, cu respectarea măsurilor de distanțare socială, înmormântările se vor organiza în spații închise cu participarea a maxim 10 persoane și în spații deschise cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea măsurilor de distanțare socială.
Începând cu data de 12.10.2020, se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile:
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor, cluburilor, discotecilor, în interiorul clădirilor;
– activitatea instituțiilor și companiilor de spectacole şi/sau concerte;
– activitatea operatorilor în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv cazinouri, cu excepția pariurilor și loteriilor unde se elibereaza bilet.

Toate instituțiile publice și private, precum și operatorii economici vor analiza posibilitatea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru.

Măsurile stabilite anterior prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, altele decât cele modificate prin prezenta hotărâre, rămân în vigoare.

Comitetele locale pentru situații de urgență din județ au obligația de a urmări punerea în aplicare și respectarea măsurilor stabilite.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*