Educația media și cetățenia digitală în școală

Să contribuie la dezvoltarea atitudinii critice față de mass-media și să dezvolte competențe în domeniul cetățeniei digitale sunt obiectivele atelierelor pentru elevi și părinți realizate în cadrul proiectului Erasmus + KA229 „Tinerii jurnaliști de astăzi – cetățeni digitali responsabili de mâine”.

Atelierele au fost pregătite de partenerii din acest proiect : Școala primară Sveti Petar Orehovec din Croația, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din Alexandria, OOU „Lazo Angelovski” din Skopie, OŠ „Dositej Obradović” din Cićevac, Serbia și IES MAESTRE DE CALATRAVA din Ciudad Real, Spania, în primul an de implementare al proiectului.

Punctul de plecare a fost proiectul internațional derulat de școala noastră anul trecut, proiectul eTwinning „Tinerii și media”, în cadrul căruia ni s-a confirmat opinia că o mare parte a elevilor noștri nu au o educație mass-media. Prin acest proiect am stabilit ce conținut on-line este accesat în cea mai mare parte de tineri și faptul că conținutul pe care îl urmăresc cel mai mult este de obicei orientat către stimularea consumismului. Am văzut că există o mulțime de stereotipuri în acel conținut, mai ales despre aspectele adecvate și atrăgătoare. Analizând conținutul pe care îl urmăresc elevii noștri, am observat că un număr mare de creatori de conținut media nu manifestă responsabilitate față de informațiile pe care le publică. Ei nu respectă standardele profesionale și etice, iar postările lor au frecvent mesaje jignitoare, discriminatorii și știri false. Toate acestea au constituit motivul pentru care am decis că este nevoie de introducerea unei alfabetizări media a elevilor noștri. Nu ne-am oprit doar la ateliere, ci am realizat și ziare digitale în școala noastră. Prin realizarea ziarului digital ,,Media Gener@tion”, cu ediții lunare, elevii noștri își dezvoltă competențele media și, de asemenea, o atitudine critică față de mass-media actuală, fiind autori ai propriilor articole ale ziarului. În acest fel, încercăm să-i pregătim pentru rolul de cetățean digital activ în societatea sec.XXI.

De aceea, atelierele din proiectul nostru sunt destinate profesorilor care doresc să dezvolte educația media a elevilor și să-și consolideze responsabilitatea pentru cetățenia digitală. De asemenea, deoarece partenerii acestui proiect au fost de acord să împărtășească părinților unele dintre ideile noastre, am pregătit două ateliere pentru aceștia. Pentru părinții elevilor din ciclul primar, am pregătit atelierul „Conținut media pozitiv și negativ”, iar pentru părinții elevilor de gimnaziu, un atelier sub titlul „Parenting pentru generația nativilor digitali”.

Atuul acestor ateliere este faptul că nu necesită pregătiri suplimentare din partea profesorilor. Astfel, fiecare atelier include prezentarea conținutului și, de asemenea, lucrul pe grupe cu cerințe precis definite. Atelierele sunt realizabile în 40 de minute și sunt pregătite elevilor de gimnaziu, iar două sunt destinate elevilor de ciclu primar.
Atelierele incluse în această carte electronică sunt așezate în ordinea alfabetică a țărilor partenere care le-au realizat.Astfel:
Croaţia
DREPTURILE DE AUTOR
FII EDITOR!
TITLURILE INFORMATIVE
CONȚINUTUL POZITIV ȘI NEGATIV ÎN MEDIA: Influența și oportunitățile mass-media pentru părinți (atelier pentru părinți)
Republica Macedonia de Nord
MESAJE MEDIA
CONFIDENȚIALITATEA ONLINE
EDUCAȚIE PARENTALĂ PENTRU GENERAȚIA DIGITALĂ (atelier pentru părinți)
România
AUDIOVISUALUL: PUBLICITATE / RECLAMA / ȘTIRI
PUTEREA IMAGINII: rolul imaginii în conținutul media (atelier pentru elevi din clasele primare)
INSTRUMENTE DE MANIPULARE ÎN MASS-MEDIA
Serbia
CUM SĂ DEVII PREZENTATOR TV (atelier pentru elevi din clasele primare)
LUPTA ÎMPOTRIVA ȘTIRILOR FALSE
ABC-UL FORMĂRII ÎN MEDIA
Spania
DRAMA DIGITALĂ: Și rezolvarea conflictelor
CETĂȚENIE DIGITALĂ

Toate activitățile realizate până acum în cadrul proiectului de parteneriat le găsiți pe siteul proiectului https://youngjournalists.home.blog/category/outputs/e-books/.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*