Pregătiri pentru începerea anului școlar în oricare dintre scenariile posibile

Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, a avut joi, 3 septembrie 2020, o nouă rundă de întâlniri cu directorii tuturor unităților de învățământ și reprezentanții părinților – președinți ai Comitetelor Reprezentative de Părinți, Asociațiilor de Părinți, membri în Consiliile de Administrație – de la fiecare unitate de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal, în vederea analizei stadiului în care se află la acest moment pregătirile pentru începerea noului an școlar în condiții de maximă siguranță, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. La întâlnire a participat și Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociației de Părinți.

Au fost analizate posibilitățile existente în fiecare unitate de învățământ din punct de vedere al infrastructurii și dotărilor pentru ca anul școlar să poată începe cu prezența fizică a preșcolarilor și elevilor la școală, respectându-se toate măsurile privind prevenirea răspândirii coronavirusului, conform normelor în vigoare.
Au fost direcționate fonduri importante către toate unitățile de învățământ din municipiul Alexandria, încă de la începutul pandemiei, iar în acest moment sunt asigurate, fără excepție, apă caldă la toalete, dozatoare de săpun și uscătoare de mâini, prosoape de hârtie, dispensere pentru dezinfectanți la intrările/ieșirile din sediile școlilor, precum și la intrarea în fiecare sală de clasă, termometre digitale non contact.

Grădinițele, atât cele cu program prelungit, cât și cele cu program normal, sunt dotate cu termoscanere performante, iar la școlile gimnaziale și licee urmând ca la începutul săptămânii viitoare să fie montate camere cu termoviziune, care vor identifica imediat ce intră în școală, persoanele a căror temperatură corporală este mare.

Au fost direcționate, conform nevoilor fiecărei școli, sumele necesare pentru asigurarea unei rețele de internet care să facă față transmiterii simultane a lecțiilor online, în cazul în care se va opta pentru învățământul mixt sau online în totalitate, dar și pentru achiziționare de calculatoare, laptopuri, camere web, pentru asigurarea în fiecare sală de clasă a logisticii necesare desfășurării cursurilor online, atât la școli și licee, cât și la grădinițe.

Unitățile de învățământ au primit, în funcție de solicitări, fondurile necesare pentru achiziționare și montarea pereților despărțitori din plexiglas, în sălile de clasă în care nu poate fi asigurată distanța minimă de un metru între elevi. De asemenea, a fost demarată procedura de achiziție a 1054 de tablete pentru elevii care nu dispun de aparatura necesară participării la lecțiile online, conform evaluării conducerii fiecărei unități de învățământ.

Săptămâna trecută s-a alocat, din bugetul local, suma de 270 000 lei pentru achiziționarea măștilor necesare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice de la toate unitățile de învățământ din municipiul Alexandria.

Cu toate măsurile luate, din cauza efectivelor foarte mari de elevi în clase, la unitățile de învățământ gimnazial și liceal, precum și la cele de învățământ preșcolar, și mai ales a lipsei unei legislații care să permită plata dascălilor pentru ore suplimentare și angajarea personalului necesar pentru îngrijire și curățenie, în cazul împărțirii claselor în două grupe, în unele unități de învățământ, se va lua decizia începerii anului școlar pe așa zisul scenariu 2, respectiv jumătate din efectiv la școală, jumătate online, cu rocada acestor grupe cel mai probabil la două săptămâni.

În cazul grădinițelor cu program prelungit, în urma discuțiilor purtate, a reieșit că cea mai mare problemă este asigurarea distanțării fizice în dormitoare, în condițiile în care sunt grupe în care numărul copiilor ajunge și la 38. De asemenea lipsa îngrijitoarelor și a unei legislații care să permită angajarea acestora este încă un motiv care face imposibilă prezența tuturor copiilor la grădiniță.

Decizia finală în ceea ce privește modalitatea în care va începe anul școlar în unitățile de învățământ nu a fost însă luată. Vor urma discuții și săptămâna viitoare, când primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, va invita alături de directorii unităților de învățământ și reprezentanții părinților, conducerea ISJ Teleorman, dar și a DSP Teleorman.

Varianta în care va începe anul școlar în fiecare unitate de învățământ, va fi stabilită în CJSU Teleorman, al cărui președinte este prefectul județului, pe baza situației epidemiologice transmise de DSP, propunerea Consiliului de Administrație al unității de învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*