Proiectil cu încărcătură intactă, ridicat de pirotehniști din curtea unui turnean

Echipa pirotehnică a ISU Teleorman a intervenit ieri după-amiază, la ora 13.00, pentru ridicarea unui proiectil, calibrul 62 mm, descoperit de un cetățean în timp ce efectua lucrări de construcție la un gard de pe proprietatea sa, pe strada Oltului, din municipiul Turnu Măgurele.

Proiectilul, probabil din al doilea Război Mondial, perfect funcțional, cu încărcătura intactă, a fost preluat în condiții de siguranță de către pirotehnicieni în vederea transportării, depozitării și distrugerii ulterioare. Cu toate că zona în care a fost găsit proiectilul a fost cercetată cu atenție, la fața locului nu au mai fost descoperite alte elemente de muniție.

În cazul descoperirii de muniţii neexplodate, cetățenii au obligaţia şi responsabilitatea să respecte următoarele reguli:

    – să anunţe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, poliţia sau primarul, după caz;

    – să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite neexplodate;

    – să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea muniţiei neexplodate;

    – să nu desfacă sau să predea la agenţii economici specializaţi muniţii neexplodate pentru valorificarea ca deşeuri metalice;

    – să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

    – să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;

    – să nu aprindă focul deschis în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate.

De asemenea, cetăţenilor le este interzis:

    – atingerea elementelor de muniție cu mâna sau cu alte obiecte;

    – ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;

    – comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor  feroase şi neferoase;

    – lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

    – introducerea muniţiilor în foc;

    – topirea elementelor metalice de muniţii;

    – tăierea muniţiilor cu ferestrăul, scule electrice sau prin sudură;

    – folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;

    – utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale;

    – demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;

    – folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii precum: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*