La Alexandria, mizeria de la robinet este suprataxată de către Apa Serv

Jaf în buzunarele consumatorilor casnici de apă din Alexandria regizat de operatorul Apa Serv, care deține monopolul asupra sistemului public de apă și canal. Adică, ei se ocupă să curgă apa pe teava publică, iar dacă e murdară și imposibil de consumat nici nu contează, că tot se facturează și nu oricum. Apa, această resursă vitala, a devenit bătaia de joc a operatorului și coșmarul cetățenilor din Alexandria care au ajuns să plătească ce nu pot consuma nici ca să gătească, să spele sau să se se spele, că de baut nici nu se pune problema. Oamenii se plâng, dar nimeni nu-i ascultă.

În ultimele zile, mediul online a fost invadat de fotografii cu scursura dubioasă de la robinete, având pretenții de apă potabilă și preț pe măsură. E festival de comentarii cu acuzații grave la adresa furnizorului de apă din Alexandria care tace mâlc atunci când este vorba de asumarea responsabilității pentru servicii jalnice și facturi umflate sub pretext de neînchidere.Pe înțelesul tuturor, taxa de neînchidere reprezintă pierderile din rețeaua comună a blocurilor pentru  care oamenii sunt obligați să platească și chiar plătesc, dar vor calitate. Mai grav este că și cei care nu consumă nimic trebuie să plătească ceva și atunci, Apa Serv îi face părtași la pierderi.

 

La nivel declarativ,  Apa Serv  Alexandria are ca preocupare permanentă calitatea apei și sănătatea cetățenilor, sau cel puțin așa pretinde pe site-ul oficial. Tot de aici am aflat și din ce este compus tariful pretins consumatorilor: “Costurile materiale, Costurile cu munca vie, Costurile energetice, Costurile pentru protecţia mediului, Costurile pentru servicii executate de terţi, Costurile protecţiei calitaţii, Costurile pentru studii şi cercetări, Costurile cu colaboratorii, Costurile de protocol şi reclamă şi publicitate, Cheltuieli financiare, Cota de dezvoltare, Fondul IID”. 

Despre protecția calității se lămurește oricine deschide robinetul. De studii și cercetari, nici Gurban nu prea știe, cât este el de director general, dar se încadrează perfect la munca vie plătită de cetățeanul consumator de apă infectă. De fapt, Ciprian Gurban este directorul care nu știe mai nimic despre nimic, cu atât mai puțin despre apă, deși conduce Apa Serv de mulți ani, grație unor protectori politici locali, Așa  ajunge un inginer mediocru să ocupe o funcție importantă și să gestioneze fonduri imense din proiecte de investiții despre care nu poate să spună o vorbă fără translatorul personal, Teodor Cosma.

Milioane de euro s-au păpat la APA Serv pentru ca oamenii din Alexandria să nu poată consuma apa de calitate, să-și distrugă sănătatea, hainele, mașinile de spălat, centralele termice și să fie ignorați atunci când reclamă disfuncționalități și servicii de prostă calitate.

Amalia Preda

Foto – sursa Facebook

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*