Accident rutier cu trei victime, la Roșiorii de Vede

Un eveniment rutier cu consecinte tragice a avut loc, în această dimineață, pe raza municipiului  Roșiorii de Vede Două mașini s-au izbit frontal, iar două persoane au murit și alta, ranita grav, a fost transportată cu o ambulanță SMURD la Spitalul județean Alexandria. Accidentul a avut loc în jurul orei 8.30, pe DE70, foarte aproape de intersectia cu DN65A.

Toate cele trei victime se aflau în autoturismul Logan care a intrat pe contrasens, cel mai probabil, din cauză că șoferul avea alte preocupari la volan, conform primelor constatari făcute de polițiști la fața locului. În urma imactului frontal, soferul Loganului, care a produs accidentul a murit pe loc, iar pentru unul dintre pasageri, scos de pompieri dintre fiarele mașinii, nu s-a mai putut face nimic cu toate eforturile personalului medical de a-l readuce la viață. Decesul acestuia a fost declarat după mai bine de o oră de la producerea accidentului și efectuarea manevrelor de resuscitare. Un al pasager din Logan a ajuns la spital cu răni grave, iar o altă persoana aflată în a doua mașină implicată în accident a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat să mearga la spital.

Din primele informații, cele trei victime aflate în autoturismul cu număr de Argeș se întorceau de la pescuit, iar cealaltă mașină implicată în accident venea de la Timișoara și se îndrepta, cel mai probabil, spre București.

Conform datelor furnizate de ISU Teleorman, la acest eveniment au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Roșiorii de Vede cu 1 Descarcerare,  1 ASAS, 1 SMURD și două ambulanțe de la SAJ Teleorman. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri aproape două ore, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări  s-a produs accidentul.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*