Măștile de protecție de la Ministerul Educației au fost distribuite în toate școlile din Teleorman

Măștile de protecție necesare elevilor în perioada de pregătire pentru examenele naționale, din perioada 2-12 iunie, ce au fost achiziționate de Ministerul Educației în acest scop au ajuns sâmbătă și în județul Teleorman. Toate unitățile de învățământ în care se desfășoară cursuri de pregătire cu elevii pentru examenele de evaluare națională și bacalaureat au primit măștile de protecție solicitate în cursul zilei de duminică, 31 mai. Există și unități de învățământ care nu au primit măști pentru ca nu  desfășoară cursuri de pregătire, cum sunt școlile speciale sau școala de la Balaci unde sunt doar doi elevi care fac pregătire și in cazul lor s-a ales varianta online.

Necesarul de măști pentru elevii din județ a fost stabilit pe baza solicitărilor transmise către ISJ Teleorman de fiecare  unitate de învățământ. Astăzi, elevii din clasele terminale s-au întors la școală pentru a participa la cursurile de pregătire organizate în vederea susținerii examenelor de evaluare națională și bacalaureat, dar în condiții cu totul speciale și cu măsuri stricte de siguranță pentru a preveni infectarea lor cu COVID-19.

Evaluarea națională începe pe data de 15 iunie cu proba scrisă la limba și literatura română.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*