Dr. Valentina Robu rămâne la conducerea Spitalului Caritas încă două luni

Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede rămâne unitate suport COVID-19 pentru încă cel puțin 14 zile, până la o nouă evaluare a situației epidemiologice, după care se va decide dacă își va relua și celelalte activități de asistență medicală. În ceea ce privește conducerea spitalului din Roșiorii de Vede, doctorița Valentina Robu rămâne în funcția de manager pe toată durata stării de alertă și încă 30 de zile după încetarea acesteia, adică până la data de 15 iulie. În aceste zile se va lua o decizie privind prelungirea perioadei de transfer a cadrelor medicale aduse la Roșiori de la Spitalul Turnu Măgurele, după ce mai multe cadre medicale de la secția infecțioase a Spitalului Caritas s-au infectat cu COVID-19, eveniment ce a condus la suspendarea din funcție a managerului spitalului, Lucian Alexe și înlocuirea sa cu dr. Valentina Robu, director medical al Spitalului municipal Turnu Măgurele.

Odată cu venirea Valentinei Robu la conducerea Spitalului Caritas, aici s-au mai calmat spiritele după o perioada tensionată cu scandaluri și demisii pe fondul unei stări  de îngrijorare în rândul personalului medical. Refacerea circuitelor de biosecuritate, dotarea cu cele necesare tratării pacienților infectați cu coronavirus, echipamente de protecție, materiale sanitare, dezinfectanți și medicamente au spulberat temerile medicilor și cadrelor medicale din spital.

Până acum au fost depistați pozitiv la COVID-19, 113 teleormăneni, iar 60 dintre aceștia au fost declarați vindecați. La Spitalul Caritas au fost tratați si vindecați 45 de pacienți infectați cu noul coronavirus.

T.C.

 

 

 

 

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*