Elevii Liceului Virgil Madgearu ne provoacă la SOLIDARITATE

De când pandemia provocată de virusul COVID-19 a închis școlile, elevii din Clubul IMPACT CONT-AȘII de la Liceul Virgil Madgearu au fost nevoiți să amâne implementarea proiectului cu care au câștigat competiția inițiată de Fundația Noi Orizonturi, dar își continuă activitatea de acasă cu întalniri online și  se pregătesc pentru cea mai mare lecție – cea a Solidarității.

Înainte de închiderea școlilor, elevii se întâlneau săptămânal, la club, de regulă o oră și jumătate – două ore, întâlniri în care tinerii au început să învețe să identifice problemele din comunitate, să găsească soluții pentru rezolvarea lor, să scrie şi să implementeze împreună proiecte strategice în folosul comunităţii. Până vor relua întâlnirile cu prietenii din club, elevii de la Madgearu fac activități similare #deacasă.

În ultima săptămână, provocările #IMPACTdeAcasă, pregătite de echipa Noi Orizonturi  ajută membrii IMPACT să învețe și să salveze lumea #deacasă.

IMPACT CONT-AȘII au îndeplinit toate provocările, au realizat materialele și s-au înscris pe platformă pentru accesarea unor cursuri online, dar pentru una dintre ele și cea mai importantă este nevoie de noi toți. Este  “Provocarea #1”  în care copiii au organizat o campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul Municipal Caritas din Roșiorii de Vede. Ei sunt Cristina Voican, Ștefan Nicolescu, Mihaela Alice Dumitru, Mădălina Buțan, Valentin Cioboată, Cosmina Niță, Valentin Dumitru, Gabriel Lință, Iulian Gudilă, George Bădica, Mirela Cîrciumaru, Andreea Ozunu, Alexandru Stoian, Andrei Caravețeanu, Alexandra Dinu, Georgiana Arghiroi, Cătălina Popescu, Adriana Troncea, Ioana Joița, Eveline Burcuși, Daniela Belu și ne provoacă la implicare, generozitate și solidaritate.

Mesajul lor este atât de simplu, curat și mobilizator. 

“Noi, Clubul IMPACT Cont-Așii de la Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu” din Roșiorii de Vede, sprijiniți de Fundația Noi Orizonturi punem ”la bătaie” resursele noastre morale și spirituale și, în prag de sărbători, vă rugăm să ne fiți alături în campania ”ÎMPREUNĂ REUȘIM!”.

Motivația: VREM SĂ TRĂIM, SĂ ÎNFLORIM, SĂ DUCEM MAI DEPARTE ISTORIA ACESTOR LOCURI, ÎMPREUNĂ!

Stăm acasă din data de 11 martie 2020. Facem lecții online, stăm mai mult timp cu familia, ne auzim la telefon cu cei dragi, dar nu de dă pace gândul că oamenii cu care conviețuim sau oamenii cu care ne-am întâlnit până acum o lună pe stradă, la școală, în stația de autobuz, în magazin, la Dispensarul școlar, la cofetărie sau, pur și simplu, OAMENII, pe care îi cunoaștem sau nu, ar putea ajunge să lupte pentru VIAȚĂ.

Ne este dor să ne îmbrățișăm prietenii, colegii, ne este dor de școală, ne este dor ca razele soarelui să ne mângâie zâmbetul de copil, nu masca, …ne este dor de VIAȚĂ.

Vă rugăm să ne fiți alături și să țineți cont de trăirile noastre, de dorul nostru de o îmbrățișare fără teama de a ne îmbolnăvi, de nevoia de a ne întoarce la școală pentru a beneficia de educație, informare, de a parcurge anul școlar firesc, de a susține examenele care ne certifică maturitatea, așa cum ați facut-o cu toții de-a lungul timpului.

Personalul medical de la Spitalul Municipal Caritas, pentru a face față luptei cu infecția cu SARS-CoV-2, are nevoie de echipament de protecție personală, dezinfectanți, teste și altele.

Trebuie să punem ÎMPREUNĂ cât mai mulți oameni cu scopul de a sprijini personalul medical, ÎNGERII din linia întâi de la Spitalul Municipal Caritas din Roșiorii de Vede.

Vă rugăm să ne fiți alături, să credeți în noi și să fiți convinși că doar ÎMPREUNĂ REUȘIM!

Răspunzând apelului nostru de aici, faceți o donație către Spitalul Municipal Caritas, Roșiorii de Vede, Teleorman, intrând pe site-ul:

https://zidebine.galantom.ro/fundraising_pages/preview?secretKey=572b62026ae308663c0720e9326b8af0e90b1943&id=12162&fbclid=IwAR3FnZ1ez_I5RojPF9dTI6nk2maD4zJMrel9z58Oay9VmGjVJfPCE8-J7so

Vă mulțumim!

#ÎMPREUNĂREUȘIM! “

Să  le arătăm că suntem lângă ei și că ne pasă!

T.C.

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*