Scrisoare deschisă

În atenția

Domnului Prim-ministru, Ludovic Orban

Domnului Ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela

Domnului Ministru al Sănătații, Nelu Tătaru

Grupului de Comunicare Strategică

Prefectului județului Teleorman, Liviu Dumitrașcu

 

Domnilor,

Traversăm, fără îndoială, cea mai grea criză cu care s-a confruntat omenirea în, probabil, ultima sută de ani. Situația actuală, care ia amploare și în țara noastră, ne afectează pe toți, indiferent de vârstă, statut social sau financiar. Viața celor mai mulți dintre noi s-a schimbat în mod radical, în ultima lună, din cauza pandemiei de Covid-19. Cetățenii privesc neputicioși la tot ceea ce se întâmplă în jurul lor și la demersurile pe care le iau autoritățile pentru a limita răspândirea acestei boli.

Noi, jurnaliștii din Teleorman, primim, zilnic, sute de întrebări de la oamenii din județ legate de situația îmbolnăvirilor, de starea de sănătate a pacienților, de măsurile luate în cazul lor. În fiecare localitate din județ, oamenii află de la vecini, de la cunoscuți, despre diverse cazuri de îmbolnăviri, creându-se, astfel, o stare de panică și de frică specifică naturii umane.

Tuturor, le răspundem același lucru: ”nu avem nicio informație, autoritățile nu comunică”.

Ne izbim toți, jurnaliști și cetățeni, de un zid impenetrabil de tăcere periculoasă, din punctul nostru de vedere. Lipsa comunicării la nivel județean în legătură cu situația creată de Covid-19 conduce, pe de o parte, la apariția unei serii de fake-news și, pe de altă parte, la o stare accentuată de panică și nesiguranță. Majoritatea consideră că această tăcere presupune scenarii mai grave, poate, decât realitatea.

Noi, jurnaliștii teleormăneni, considerăm că o comunicare clară, coerentă, reală este absolut necesară și vitală într-o societate democratică. Avem nevoie de informații legate de numărul de îmbolnăviri din județ, de starea de sănătate a oamenilor, de numărul de teste efectuate, zilnic, în Teleorman. Doar așa îi putem informa pe cetățeni și îi putem ajuta să se apere de boală. Vă rugăm, așadar, să ne ajutați în demersul nostru de a-i informa de cetățeni așa cum se cuvine. Vă solicităm să ne înlesniți emiterea de informații actualizate zilnic despre cazurile de persoane îmbolnăvite, vindecate, carantinate sau decedate, defalcate pe localități.

Furnizarea acestor date concrete are doar scopul de a-i ține pe oameni la curent cu realitatea așa cum este, fără cenzură și jumătăți de adevăr. O societate bine informată este o societate puternică, exact ca cea pe care, suntem convinși, vă doriți să o reprezentați.

În speranța că ne veți lua în considerare solicitările, semnează această scrisoare deschisă jurnaliști din presa locală și corespondenți ai presei centrale și regionale

 

Elena Stuparu – Radio România Actualități, TVR Craiova

Claudiu Dumitrache – Trnews.ro, Ziarul Mara

Alina Zbengheci – Media Sud TV, Explozivnews24

Nina Bucur – Cronica de Teleorman, Media Sud TV

Teodora Ciofalcă – Ziarul Contrapunct

Amalia Preda – Ziarul Contrapunct

Adrian Neagu – Infoexpres TV

Cristina Boboc – Media Sud TV, Explozivnews24

Roxana Ciofalcă – Infoexpres TV

Cornelia Rădulescu – Ziarul Mara

Paul Nanian – Impactnews24.ro

Violeta Mocanu – Ziarul Teleormanul

Iulia Stănoiu – Cronica de Teleorman

Valentin Stângă – Oltenia TV, Media Sud TV

Alina Neagu – Ziarul Teleormanul

Cătălin Agapie – Replik TV

Marian Amuza – jurnalist independent

Ioan Dumitrescu – Ziarul Mara

Gheorghe Pietreanu – Ziarul Mara

30.03.2020

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*