Porți deschise pentru bobocei la Școala Alexandru Depărăteanu din Roșiorii de Vede

Chiar înainte de debutul primei etape de înscrieri în clasa pregătitoare, Școala Alexandru Depărățeanu din Roșiorii de Vede a primit vizita viitorilor școlari. Ziua porților deschise le-a permis atât părinților cât și copiilor să vadă ce le oferă această instituție din punct de vedere material și uman.

Întâlnirea cu micuții bobocei a fost plină de veselie și culoare, iar primul lor contact cu școala unde vor învăța  să fie cât mai plăcut.Viitorii bobocei, dar și părinții care i-au însoțit  au fost tratați ca niște oaspeți de seamă, într-o atmosferă caldă și primitoare, demonstrând încă odată că nu există diferențe între școlile din centrul orașului și cele de cartier. Boboceii au participat la diverse activități împreună cu cadrele didactice și elevii pentru a se familiariza mai ușor cu mediul școlar în care își vor petrece următorii ani.

Programul artistic oferit micuților oaspeți de către elevii din clasele 0-4 a fost momentul cel mai plăcut al zilei. Copii talentați și dascăli dedicați au pus în scenă un mic spectacol, dorind să le arate tuturor că școala  pune accent și pe activitățile extracurriculare care dezvoltă și promovează anumite aptitudini ale elevilor săi.

Datorită numărului tot mai mic de copii, pentru anul școlar următor, la Școala Alexandru Depărățeanu  sunt doar 25 de locuri în clasa pregătitoare.

Înscrierile în clasa pregătitoare se desfășoară  în perioada 04 – 23 martie, zilnic, de luni până vineri între orele 08-18, iar sâmbăta între orele 09-13.

T.C.

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*