Primăria Roșiori ridică mașinile staționate neregulamentar sau abandonate pe domeniul public

Niciodata, la Roșiorii de Vede, nu a fost pusă în aplicare atât de rapid o hotărâre a consiliului local, la numai câteva ore de la  adoptare, ca cea aprobată în ședința de joi seara privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a mașinilor abandonate sau staționate neregulamentar pe  domeniul public și privat al municipiului.

Vineri, în jurul orelor 13, a fost ridicat primul vehicul de pe domeniul public. Este vorba despre o remorcă devenită deja celebră pentru mesajele anti PSD afișate. Vestita caravană a unui cetățean nemulțumit care se încăpațânează să își exprime public opiniile personale despre unii lideri politici sau funcționari din administrație folosind o remorcă auto pavoazată cu lozinci,  pe care o parchează în diferite locuri, a fost ridicată cu un utilaj special ce aparține Primăriei Alexandria.

Conform regulamentului aprobat în ședința consiliului local. vehiculele ridicate de pe domeniul public al municipiului sunt depozitate în incinta oborului săptămânal. Pentru a fi recuperate, proprietarii trebuie să achite suma de 950 lei, dacă le revendică în termen de 24 de ore, altfel, la această sumă se adaugă câte 100 lei pentru fiecare zi de depozitare. Dacă vehiculele nu sunt revendicate în termen de 30 de zile, acestea trec în domeniul privat al municipiului și pot fi vândute prin ordin al primarului.

În urmă cu o săptămână, din același loc, protestatarului roșiorean i-a fost ridicată și sechestrată mașina personală pe motiv că nu și-a plătit amenzile. Dacă pentru confiscarea mașinii s-au folosit de o decizie a Direcției Impozite și Taxe a municipiului, acum s-au cam grăbit cu punerea în aplicare a “Regulamentului pentru activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar sau abandonate pe domeniul public și privat al municipiului Roșiorii de Vede”. Conform legii administrației publice, ” hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării. Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.”

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

3 Comments

  1. SI CUM.SE FACE CA IN ACELAS LOC SUNT PARCATE SI STATIONATE ALTE AUTOTURISME CARE NIMENI NU INTERVIN PENTRU RIDICAREA LOR ..!! DE CE DOAR UN SIMPLU CETATEAN ARE BAFTA SAU NOROCUL CONFISCARI UNUI BUN DUPA DOMENIU PUBLIC ….!! PRECIZAT DE EI FIIND UN BUN ABANDONAT PE DOMENIUL PUBLIC ??? CUM POTI PRECIZA ASA TAMPENIE !,, ?? OARE PE CE LUME TRAIM NE-AM MUTAT OE ALTA PLANETA SAU NOI NU STIM.ASTA …!! SA VA FIE RUSINE CELOR CE SUNT COMPLICI LA ASEMENEA FURT …JAF ..SI ABUZ IN SERVICI …PENTRU ASTFEL DE FAPTE TREBUI SA PLATITI SCUMP …INDIFERENT DE CE SUMA UN CATATEAN ESTE DATOR PLATNIC CATRE PRIMARIE FIE EL IMPOZIT SAU TAXE ..AMENZII …ETC ACEL CETATEAN TREBUI ANUNTAT..CITAT PRIN-TRO SCRISOARE ..”INSTIINTARE ” SAU IN CEL MAI RAU CAZ HOTARARE JUDECATOREASCA CUM CA ACESTA ARE DE PLATA X LEI DOAR ASA POT FACE RIDICAREA ORICARUI BUN AL CETATEANULUI NU DOAR PRIN VORBE SAU ORDONANTE DE URGENTA SA VA FIE RUSINE …!! PSD NE-AM SATURAT DE VOI ..BYE BYE !!…

    • Coana Ana, decat sa pierzi timpul insirand sute de cuvintae fara sens, fara semne de punctuatie, mai bine pune mana pe o carte de gramatica ! Ai facut scoala generala la ff ?

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*