Dialogul artelor la Casa de cultură din Roșiorii de Vede

Cultura roșioreană păstrează vie flacăra aprinsă de marele Eminescu, cel care a dat poeziei universale o alt[ dimensiune artistică. De aceea, la Roșiorii de Vede și Ziua culturii naționale este despre Mihai Eminescu, despre viața și mai ales creația sa.

Manifestările organizate de Direcția pentru Cultură în acest an s-au desfășurat sub genericul ” Dialogul artelor”. Evenimentul s-a bucurat de atenția unui public numeros format în mare parte din copii și tineri. A fost o nouă întâlnire cu lirica emineciană, parte definitorie a valorii culturale românești, iar în acest an, organizatorii au cuprins în program, pe lângă tematica dedicată operei eminesciene, momente artistice muzical – literare.

Pentru că Ziua culturii naționale este și va fi întotdeauna despre Eminescu, prima parte a evenimentului a fost rezervată cunoscătorilor de Eminescu. Poeta Domnița Neaga a vorbit despre copilăria poetului și cum a fost transferată în opera sa această perioadă din viață, iar Simona Băluș, președinta Asociației culturale Mihai Eminescu a explicat pe înțelesul tuturor de ce este considerat Eminescu “personalitate emblematică a culturii române”. Despre unicul Eminescu, poet național și universal a vorbit și  micuța Bianca Nedelcu, elevă la Școala Alexandru Depărățeanu, care a dezvoltat, la o vârstă atât de fragedă, o adevarată pasiune pentru istoria și cultura neamului românesc.

Nu au lipsit nici momentele lirice oferite cu generozitate de Rodica Constantinescu, Domnița Neaga și Florina Carvaci, care au recitat din creația proprie. Elevii Școlii Mihai Eminescu și ai Colegiului Național Anastasescu au susținut un microrecital și tot ei au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu din parcul central.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei culturii naționale a avut loc și lansarea ultimul volum al scriitorului Cristian Gabriel Moraru intitulat ” Scriitorii timpului meu – Cronici literare, iar Biblioteca municipală Gala Galaction a amenajat o expoziție de carte cu volume ale poetului Mihai Eminescu aflate în patrimoniul bibliotecii.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*