Încrederea electoratului teleormănean în PNL a crescut cu trei procente

Scrutinul de duminică, 10 noiembrie, ne arată că în Teleorman încrederea electoratului în PNL a crescut cu circa trei procente, în numai câteva luni, de la alegerile europarlamentare, sărind pragul de 30 la sută la alegerile prezidențiale. Este un trend crescător care ne arată, în mod evident, că teleormănenii vor o schimbare în bine în viața lor, vor să iasă din anonimat și vor să scape de sintagma “județ asistat”, pentru a putea beneficia de politicile liberale care pun accent pe educație, progres și modernitate.
PNL Teleorman le mulțumește teleormănenilor care au ieșit la vot și, îndeosebi, acelora care au crezut în mesajul și în potențialul candidatului PNL, Klaus Iohannis, prin votul pe care i l-au acordat, pentru ca și în acest județ normalitatea să se regăsească în nivelul de trai și în perspectivele socio-economice ale județului.
Electoratul teleormănean a făcut, astfel, încă un pas important, prin opțiunea de vot exprimată, ceea ce ne dă speranțe că împreună putem schimba în bine acest județ, repunând valoarea, cinstea și respectul la locul lor firesc, pentru a salva un județ vitregit chiar și de speranțe.
Vă mulțumim și vă așteptăm în număr cât mai mare la scrutinul din 24 noiembrie 2019, pentru a vota cu candidatul PNL, Klaus Iohannis.

Președinte Filială PNL Teleorman, senator Eugen Pîrvulescu

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*