Angajatorii care folosesc munca zilierilor, a copiilor și tinerilor, vizați de ultimele controale ale ITM Teleorman

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin programul cadru de acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2019, în perioada 07 – 11.10.2019, I.T.M. Teleorman a desfășurat campania privind respectarea de către beneficiari sau împuterniciți ai acestora a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.52/2011 în domeniile prevăzute la art.13 și a prevederilor legale privind prevenirea și combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă în aceste domenii.
Obiectivele campaniei au fost:
– Identificarea beneficiarilor sau împuterniciților acestora care folosesc zilieri și luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceștia a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
– Creșterea gradului de conștientizare a beneficiarilor sau împuterniciților acestora și a zilierilor care desfășoară activități cu carater ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce privește necesitatea aplicării și respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, stipulate de Legea nr.52/2011;
– Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii sau împuterniciții acestora din domeniile controlate;
– Identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor și a tinerilor fără respectarea prevederilor Legii nr.52/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Identificarea beneficiarilor sau împuterniciților acestora care folosesc zilieri în condițiile în care se impune încheierea contractelor individuale de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către beneficiarii din domeniile care fac obiectul campaniei, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;
– Determinarea beneficiarilor sau împuterniciților acestora de a respecta obligația de a înființa, completa registrul de evidență a zilierilor și de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teriotorial de muncă în raza căruia societatea își are sediul, în termenul legal.
Astfel, în această campanie, au fost verificaţi 24 beneficiari, au fost identificaţi la muncă 172 zilieri, din care 157 bărbaţi şi 15 femei fiind dispusă o măsură. De asemenea, a fost urmărit și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*