Liderii liberali din zona Zimnicea s-au întâlnit la Năsturelu

Primari și președinți de organizații locale liberale din zona Zimnicea au participat marți, 1 octombrie, la întâlnirea zonală desfășurată la Năsturelu, pentru analizarea activității depuse în ultima perioadă de către organizațiile locale și pentru stabilirea priorităților în ceea ce privește latura organizatorică.

În preambulul discuției s-a discutat despre șansele mari pe care le are moțiunea de cenzură pentru a trece și a dărâma guvernul neperformant, după care s-a făcut un bilanț al numărului de semnături obținute de fiecare organizație locală din zona Zimnicea, pentru susținerea candidaturii președintelui Iohannis.

Deși s-a depășit target-ul stabilit în ceea ce privește strângerea numărului de semnături, consider că este ne voie de mai multă implicare din partea membrilor de partid, din fiecare organizație, în campaniile electorale ce vor venii.

Cu toate acestea, în calitatea de președinte al organizației județene mă pot declara mulțumit, per ansamblu, de modul în care a decurs campania de strângere de semnături. Totodată, în ceea ce privește campania electorală de la prezidențiale, pot anticipa că nu va fi una ușoară, ci destul de dificilă.

Tocmai de aceea consider că alegerile prezidențiale vor fi un prim test pentru fiecare organizație locală, dar și o șansă pentru cei care vor dorii să candideze la alegerile locale de anul viitor, întrucât în funcție de implicarea și de rezultatele pe care le vor obține aceștia în campania de la prezidențiale, cuantificată în numărul de voturi pentru președintele Iohannis, se va creiona și lista de candidați liberali.

Așadar, consider că este timpul să implementăm riguros meritocrația pentru a putea performa, astfel încât fiecare să fie răsplătit sau sancționat în funcție de rezultatele politice și electorale obținute.

 Președinte PNL Teleorman, senator Eugen Pîrvulescu

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*