Amendă, 4 puncte penalizare și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile dacă ai telefonul mobil în mână în timpul mersului

Folosirea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul mersului reprezintă un factor concurent la producerea evenimentelor rutiere.

În mai puțin de două luni se va interzice ținerea în mână ori folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare.

Nerespectarea acestor prevederi se va sancționa cu amendă cuprinsă între 6-8 puncte amendă și 4 puncte penalizare.
De asemenea, vor fi sancționați cu amendă cuprinsă între 6-8 puncte amendă și conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Mai mult de atât, în momentul în care conducătorul unui vehicul încalcă o regulă privind circulația pe drumurile publice în timp ce ține în mână sau folosește telefonul ori alt dispozitiv mobil, va fi sancționat cu 4-5 puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit noii reglementări, au fost modificate și prevederile referitoare la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație susținut în vederea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. De asemenea, au fost introduse și noi articole care prevăd, pentru titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, obligativitatea susținerii unui test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru conducerea sub influența alcoolului sau nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman derulează în această perioadă activități preventive în vederea informării conducătorilor de vehicule cu privire la modificările legislative.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*