Primarul Ion Cioacă neagă orice implicare în cazul tănarului electrocutat pe un stâlp de iluminat din comuna Rădoiești

Tragedia petrecută aseară, în comuna Rădoiești, unde un tânăr în vârstă de 35 de ani a murit electrocutat în timp ce încerca să schimbe un bec pe un stâlp de iluminat public a șocat întreaga comunitate. Mulți dintre cei aflați la fata locului l-au acuzat pe primarul localității că ar fi vinovat de moartea tânarului. Oamenii spun că edilul Ion Cioacă i-ar fi spus victimei să schimbe niște becuri  de la iluminatul public.

Primarul comunei Radoiesti” jură că nu a vorbit niciodată cu victima despre așa ceva”, dar recunoște că în urmă cu două saptamani a avut o discuție cu un fost coleg al acesteia, electrician de meserie, despre înlocuirea unor  becuri.

Tot de la fața locului am aflat că tocmai “electricianul” era cel care îi ținea scara tânărului ce și-a găsit moartea pe acel stalp. Tot oamenii din comuna Rădoiești spun că victima nu era la prima încercare de a schimba becuri. Cu zi înainte se urcase pe același  stalp, ba chiar suferise un șoc electric ușor. Al doilea i-a fost, însă, fatal.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 18, iar cel care a alertat echipele de intervenție a fost chiar primarul comunei Rădoiești, Ion Cioacă. A urmat o încercare disperată de a-l readuce la viață pe bărbatul ce rămăsese agățat pe stâlpul de înaltă tensiune. La locul tragediei au intervenit pompierii Detașamentului Roșiorii de Vede cu 1 ASAS, 0 autoscară și un echipaj SMURD, iar  o altă ambulanță a fost trimisă de SAJ Teleorman. Dacă pentru bărbatul electrocutat nu s-a mai putut face nimic, soția acestuia a avut nevoie de intervenția echipei medicale. În încercarea disperată de a se apropia de locul în care se afla trupul soțului său, femeii i s-a făcut rău și a primit îngrijiri medicale la una dintre ambulanțe.

Victima era angajată de mai mulți ani la o firma de cablu, unde lucrare și cel cu care primarul spune că a vorbit să schimbe becurile arse de la iluminatul public.Poliția face cercetări în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*