Autoturism acroșat de TIR. Trei victime printre care și un copil de 14 ani

Un autoturism oprit neregulamentar a fost acroșat de un autotren în timpul depășirii și s-a răsturnat în șanț. Accidentul rutier a avut loc în această dupa- amiază pe DN 52, în localitatea Crângu. În urma impactului, trei persoane aflate în autoturism, un bărbat în vârsta de 56 de ani, o femeie de 41 de ani și un minor în vârstă de 14 ani, au fost rănite. Cele trei victime, cu diferite traumatisme,  au fost preluate de ambulanțele SAJ și SMURD și transportate la Spitalul municipal din Turnu Măgurele pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Turnu -Măgurele cu o autospecială de stingere și două echipaje SMURD și două echipaje medicale de la SAJ.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz și au testat șoferul autotrenului cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Din cercetările la fața locului, polițiștii au stabilit că șoferul autotrenului s-a angajat în depăsirea autoturismului oprit neregulamentar, față de care nu a păstrat distanța regulamentară la efectuarea manevrei, acroșandu-l și răsturnându-l în șanț.

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*