Chiriașii dintr-un bloc ANL aduși în pragul disperării de nepăsarea autorităților

Au trecut patru luni de la prima sesizare depusă la autoritățile locale de chiriașii unui bloc ANL din Roșiorii de Vede în care solicită verificarea modului în care s-au calculat cheltuielile pentru încalzire deoarece există diferențe foarte mari între sumele calculate pentru apartamente cu aceeași suprafață și număr egal de calorifere aflate în funcțiune. Cei care s-au trezit cu sume enorme de plată aveau mare parte dintre calorifere închise și foloseau doar două, iar  acelea cu program limitat. Petiționarii au cerut autorității locale să le pună la dispoziție datele, modul de calcul și prețul gigacaloriei pe baza cărora au fost stabilite cheltuielile pentru încălzire în lunile noiembrie și decembrie, au primit doar un răspuns evaziv care nu lămurea deloc problema sesizată. Mai mult, erau atenăionati ca trebuie să plătească așa cum s-a calculat, adică enorm, nejustificat și inechitabil. Nici o vorbă despre modul de calcul al gigacaloriei al cărei tarif variază de la o lună la alta, singurele documente transmie fiind niște copii ale unor buletine de verificare metrologică a contorilor individuali și o notă de constatare întocmită de firma care a făcut verificarea aparatelor de măsura în care sunt evidențiate aparatele înlocuite în alte blocuri ANL.  Verificarea metrologică a avut loc în luna mai 2018 și a costat cam 30.000 lei, sumă suportată  tot de chiriași.

Unii fac greșeli și alții plătesc

Deși petițiile era adresate Consiliului local, acestea nu au ajuns niciodată pe masa consilierilor, dar pentru că situația era cunoscută subiectul a intrat și în atenția aleșilor locali. În urma discuțiilor din Consiliul local, primarul a dispus formarea unei comisii care să verifice situația semnalată de chiriași și să prezinte un raport privind cele constatate. Comisia a verificat, a constatat și chiar a făcut propuneri pentru remedierea problemelor, dar totul a rămas pe hârtie. În raportul comisiei sunt evidențiate mai multe deficiențe care au dus la situația sesizată de chiriași. Energia electrică consumată la prepararea apei calde și agentului termic  este contorizată la comun cu iluminatul de scară, deși costurile sunt calculate diferit pentru iluminat față de cele pentru apă caldă și încălzire. Soluția tehnică folosită de proiectant generează disfuncționalități în furnizarea agentului termic și la blocarea frecventă a contorilor individuali. S-a mai descoperit că de la ultima verificare  a contorilor există doar buletine de verificare, nu și procese verbale în care să fie menționată cauza ce a dus la înlocuirea acestora și nici care este perioada de garanție. În urma sesizărilor făcute de chiriașii care s-au trezit  că trebuie să plătească și pentru vecinii cărora nu le-a fost înregistrat consumul din cauza aparatelor defecte, s-a făcut o nouă verificare a contorilor și s-a constatat că 7 dintre cele 16 gigacalorimetre montate la fiecare apartament nu funcționau. Aparatele defecte fost înlocuite, dar nimeni nu suflă o vorbă despre faptul că acestea au fost montate invers, cum au declarat chiar unii dintre locatarii blocului care au asistat la verificarea și înlocuirea contorilor, operațiune ce a avut loc în prima decadă a lunii martie. După toate acestea, în mod normal se impunea recalcularea costurilor pentru încălzire pentru fiecare apartament, în funcție de suprafața utilă, cum a propus chiar comisia formată în acest scop, doar că nimeni nu își asumă această responsabilitate, nici funcționarii cu atribuții în acest sens, nici primarul care preferă să-și apere subalternii decât să facă dreptate unor familii de tineri.

Cine nu are bani să plătească, să mai ceară la vecini!

Nu era de ajuns că i-a adus în pragul disperării pe o parte dintre chiriașii blocului ANL care au de plată chiar și 1000 de lei pe lună pentru două calorifere ce s-au încalzit doar căteva ore pe timpul noptii,  dar cel de la care așteptau  rezolvarea acestei situații le-a spulberat orice speranță. Este foarte clar nu exista nici cea mai mică intenție din partea autorității locale de a recalcula costurile, daca primarul a fost cel care le-a spus clar că trebuie să plătească întreaga sumă așa cum a fost calculată, chiar daca asta înseamnă să platească o parte dintre ei ce nu s-a înregistrat la ceilalti,  iar cei care nu au bani să mai ceară pe la vecini.

Lucrări de mântuială, greșeli de proiectare și materiale ieftine la costuri duble

Încălzirea nu este singura problemă a blocului ANL S5 din Roșiorii de Vede, inaugurat de fostul primar Cristian Duică pe final de mandat. Deși valoarea construcției acestui bloc cu 16 locuințe, cu una și două camere a fost de aproximativ 2,5 milioane de lei, dublu față de cat au  constat alte  blocuri construite în același cartier, finisajele sunt de proastă calitate, sistemul de încalzire ieftin și inadecvat, instalația electrică are probleme, prin tâmplăria din PVC  șuieră vântul și pătrunde orice zgomot cât de mic,  deficiențe la instalațiile sanitare, iar pereții interiori  se pot prăbuși cu un brânci zdravăn. Proiectare proastă, execuție și mai proastă, dar nimeni nu răspunde și suportă consecințele tinerele familii care nu au altă posibilitate decât să locuiască într-un bloc ANL, cu  umilințele aferente statutului de chiriaș la stat. Acum, singura cale pe care o mai au cei cu facturi uriașe la încălzire este să-și caute dreptatea în instanță.

T.C.

 

 

 

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*